Rondelul florilor de lună

Autor:
Al. Macedonski

                                           Flori de lună ce s-agață
                                           Schimbă apa în brocart;
                                           Printre frunze prinde viață
                                           Câte-un cântec de Mozart.

                                           Spre Saint-Cloud, ce doarme-n față,
                                           Val de val se duce spart;
                                           Flori de lună ce s-agață ,
                                           Schimbă apa în brocart.

                                           Peste-a Senei verde față
                                           Dulci și lungi fiori se-mpart,
                                           Și de țărmi ce se răsfață,
                                           Când corăbii se despart,
                                           Flori de lună se agață.

Trandafirul alb

Autor:

Attilio Bertolucci 

                                         Voi culege pentru tine
                                         ultimul trandafir din grădină,
                                         trandafirul alb care înflorește
                                         odată cu lăsarea ceții.
                                         Albinele avide l-au vizitat
                                         până ieri,
                                         dar este încă atât de dulce
                                         că se înfioară.
                                         Este un portret cu tine la treizeci de ani,
                                         un pic uitucă, cum tu vei fi apoi.

Traducere :Simona Enache

Legende despre trandafir ( I )

Trandafirul este menționat pentru prima oară într-o însemnare sumeriană străveche. Textul spune că un mic număr de arbuști a fost aduși de regele akkadian Sargon I, dintr-o expediție militară intreprinsă dincolo de Tigru, și plantați apoi în grădina sa.
Persanii au o poveste tragică despre trandafirul rosu: o privighetoare, îndrăgostita de un trandafir alb, l-a îmbrățișat atât de strâns, încât spinii i-au străpuns inima și sângele a colorat în roșu floarea .Motivul privighetorii și al trandafirului este foarte des întâlnit în poezia persană. Această poveste persană l-a inspirat și pe Oscar Wilde atunci când a scris povestea "Privighetoarea și trandafirul".
***
 Responsabil cu aducerea trandafirului în Europa se pare că este Alexandru cel Mare, care, după un război în Persia, a adus cu el nenumărate comori, printre care și trandafirul. Herodot nespune că Midas, regele mitic, a adus floarea pe pământ grecesc.
În Grecia trandafirul era simbolul dragostei și al frumuseței.Grecilor le plăceau ghirlandele de trandafir , ei împodobeau cu trandafiri carul de luptă al soldatului , ce se întorcea victorios din război, îi presărau drumul cu trandafiri. Coroana de trandafiri împodobea capul miresei , iar cărarea ce ducea spre casa ei și așternutul nupțial erau presărate cu petale parfumate de trandafiri.
***

O altă legendă grecească spune că trandafirul ar fi fost destinat sa fie cea mai frumoasa floare. Zeița florilor, Chloris, a creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, foarte dragă ei, și a vrut ca noua floare să nu aibă pereche pe lume. De aceea, i-a convocat pe ceilalți zei ca fiecare să-i dăruiască câte ceva din atributele lor:

Dyonissos i-a dăruit parfumul amețitor, Cele trei Grații i-au dat strălucirea, veselia și farmecul. Zephyr, vântul de primăvară, a dat la o parte norii pentru ca Apollo să-l lumineze și să-l înflorească. La urmă, Ares, zeul războiului, i-a dat in dar spinii, pentru ca floarea să își poată apăra frumusețea.

***
Trandafirul, ca floare a dragostei, trebuia să fie asociată si Afroditei. După cum afirmă Anacreon, trandafirul a luat ființă din spuma albă ca laptele, care învelea corpul Afroditei, când zeița dragostei a ieșit din unda mării, înconjurând-o ca o ghirlandă.

***

Alte legende spun ca trandafirul s-ar fi născut dintr-un surâs al lui Cupidon, iar spinii ar fi, de fapt, săgeti metamorfozate ale zeului-copil.

Motivo da rosa (Motivul trandafirului)

Autor:
Cecilia Meireles

 

                                    Nu te mâhni când vezi căzând petala:
                                    A nu mai fi, e tot un mod de-a fi.
                                    Și roze de cenușă spulberată
                                    O să descoperi, lângă cele vii.

                                    Parfumul meu chiar și din spini se lasă:
                                    În cele patru vânturi va pluti.
                                    Mi-or răsfoi eterna desfoire,
                                    Şi-n veci pierdută, vecinic m-or găsi.

                    

Rondelul crizantemei

Autor:
Al.Macedonski

                                     O crizantemă în mișcare
                                     E-mpărăteasa strălucită
                                     Printre roșatica-nserare
                                     Peste gradina răspândită.

                                     Minune-abia închipuită,
                                     Și mai mult mica decât mare,
                                     O crizantemă în mișcare
                                     E-mpărateasa strălucită.

                                     Îi este fața zugrăvită
                                     Spre-a fi aceeași arătare
                                     De tinerețe neclintită,

                                     Ș-a fi crezută de oricare.

                                     O crizantemă în mișcare.

Floarea-soarelui

Autor:
Ioana Voicilă-Dobre

                                       Buna dimineața, Soare !
                                       spuse floarea .
                                       Și el îi dărui petale noi din raze
                                       și cu un nume nou o înălţă.
                                       Buna dimineața, floarea-soarelui !
                                       spun copiii.
                                       Și fiinţa ei îşi pleacă privirea
                                       din cerul pământesc
                                       desenând umbre razelor împărăteşti.
                                       Fericiți, fii Terrei
                                       mângâie încă astrul iradiind în floare.

Rondelul rozelor de azi și de ieri

Autor:

Al.Macedonski

                                     
                                      Umbrit de rozele ce-au fost,
                                      Visând sub rozele de-acum,
                                      Aș vrea obștescul adăpost
                                      Să-mi fie la un colț de drum.

                                      Știu al vieții mele rost
                                      Simțirea din al lor parfum,
                                      Umbrit de rozele ce-au fost,
                                      Visând sub rozele de-acum.

                                      Oricui va spune pe de rost
                                      Că nu-mi vrui soarta nicidecum
                                      Născut în ceasul cel mai prost...
                                      Dar am trăit, nu prea știu cum,
                                      Umbrit de rozele ce-au fost.

Anemone (legende)

Numele anemonei provine din vechiul cuvânt grecesc "ánemos" , însemnând "vânt".
Conform unei legende din Grecia antică , Anemona era o frumoasa nimfă de care se îndrăgostiseră atât Zephyr (Zefir) , vântul dulce al primăverii , cât și Borea , zeul vântului de vest.Geloasă , zeita florilor , Chloris , a transformat-o pe nimfă într-o floare care se ofilea în perioada sosirii vântului Zefir.
Într-o alta legendă grecească , vântul Anemos își trimitea an de an mesagerii , anemonele , în primele zile ale primăverii.
 ***
Într-un alt mit  se spune ca anemonele s-au ivit din lacrimile vărsate de Aphrodita pentru Adonis.Îndrăgostită de Adonis , l-a ținut în preajma ei mai mult decât îngăduiau zeii (Zeus hotărâse ca acesta să stea o jumătate de an cu Aphrodita și jumătate de an cu Persephona) . Frumosul tânăr a fost ucis de către gelosul zeu al războiului , Ares . Atunci când își jelea iubitul , Afrodita a jurat că el va trăi veșnic , din lacrimile ei născându-se  anemona.Într-o altă variantă , anemonele au apărut din picăturile de sânge căzute din trupul sfârtecat a lui Adonis.
***
 În Palestina , se credea că anemonele au apărut prima dată sub crucea lui Isus , din sângele picurat de pe cruce .De altfel , în Europa , anemona era numită "floarea pascală" sau "floarea Paștelui" , pentru că ea înflorea de obicei în perioada marii sărbători crestine.La curtea regelui Edward I al Angliei , anemonele  erau utilizate pentru a vopsi ouăle de Paște.

Rondelul rozelor ce mor

Autor:

Al.Macedonski

                                      E vremea rozelor ce mor,
                                      Mor în grădini, să mor și-n mine --
                                      S-au fost atât de viata pline,
                                      Și azi se sting asa ușor.

                                      În tot, se simte un fior,
                                      O jale e în orișicine.
                                      E vremea rozelor ce mor --
                                      Mor în grădini, și mor și-n mine.

                                      Pe sub amurgu-ntristător,
                                      Curg vălămșaguri de suspine,
                                      Și-n marea noapte care vine,
                                      Duioase-și pleacă fruntea lor... --
                                      E vremea rozelor ce mor

Strofe cu trandafiri

Autori

Femeile-s ca trandafirii: cresc,                                      
De-abia au înflorit și se-ofilesc.
Vai, de floare-abia au parte,
Și mândrele petale-s scuturate.


William Shakespeare, ”A 12-a noapte”)

În cea mai uscată şi mai albă
întindere
infinit dureroasă a deşertului,
mi-am pierdut liniştea sufletului -
şi am găsit acest trandafir
   (Rumi)
***

Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.
Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?
Cânta privighetoarea şi repeta zefirul;
O zi de fericire, un an de lacrimi cere...
(Omar Khayyam)

***

Sorbi cu sete, îndelung... nectarul
Dar după ce luă din flori - albina - plinul,
Îi prinse-n coadă - trandafirul - spinul,
Căci unde-i dulcele alăturea-i amarul.

(Cornel Stelian Popa)

Rondelul Rozelor de August

Autor:
Al.Macedonski 

                                 Mai sunt încă roze, -- mai sunt,
                                 Și tot parfumate și ele
                                 Așa cum au fost și acele
                                 Când ceru-l credeam pe pământ.

                                 Pe-atunci eram falnic avânt...
                                 Priveam, dintre oameni, spre stele; -
                                 Mai sunt încă roze -- mai sunt,
                                 Și tot parfumate și ele.

                                 Zadarnic al vieței cuvânt
                                 A stins bucuriile mele,
                                 Mereu când zâmbesc uit, și cânt,
                                 În ciuda cercărilor grele,
                                 Mai sunt încă roze, -- mai sunt.

Flori de mac

Autor:
Lucian Blaga

                               În frunza de cucută amară
                               îmi fluier bucuriile-și-o- neînțeleasă teamă
                               de moarte mă pătrunde,
                               cum vă privesc pe malul mării de secară,
                               flori de mac.

                               Aș vrea sa vă cuprind,
                               că, nu stiu cum, petalele ce le purtați
                               îmi par urzite
                               din spuma rosie
                               a unui cald și-nflăcărat amurg de vară .

                               Aș vrea să vă culeg în brațe
                               feciorelnicul avânt,
                               dar vi-e atât de fragedă podoaba,
                               că nu-ndrăznesc,
                               o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.

                               Și-aș vrea să vă strivesc,
                               că sunteți roșii, roșii
                               cum nu au putut să fie pe pământ
                               decât aprinșii, marii stropi de sânge ce-au căzut
                               pe stânci
                               și pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
                               când s-a-ngrozit de
                               moarte.

Cântec despre maci

Autor:
Boris Ioachim 

                              Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
                              Pe când adie vântul, într-o amiază caldă,
                              Ca unduirea verde, a unui lan de grâu -
                              În care, macii roșii, fragilitatea-și scaldă?

                              Par, macii, sânge proaspăt – ca sângele prelins
                              Din torturate trupuri, de primi martiri creștini…
                              Sublim pătează câmpul – de-un verde viu, aprins –
                              Și –adânc mă înfioară – de aceea-mi par divini.

                              Înseninat de vântul, ce fruntea-mi răcorește,
                              Pe când în ochi, îmi joacă, o veselă sclipire,
                              Scrutez peisaju-acesta – pictat dumnezeiește –
                              Și-n sufletul meu, pacea, se-mbină cu iubire…

                              Iubire pentru oameni – ce simțământ deplin! –
                              Căci simt că-i iert pe semeni – pe mine că mă iert…
                              Mă simt și serv şi rege, sub marea de senin –
                              Perfectă e natura – cum Dumnezeu mi-e cert.

                              Pe câmpuri, pe făgașe, pe margine de șleau –
                              Modest cresc macii roșii – și-atât de delicați!
                              Că–s o minune-n sine, nicicum, habar nu au –
                              Și nici nu bagă-n seamă – că-n seamă nu-s băgați.

                              Sublimi – precum natura, și roșii – sânge-pur,
                              Simbolizând iubirea și jertfa – totodat’,
                              Stingheri sunt macii-aceștia, sub cerul plin de-azur –
                              Emblema inocenței și-a gândului curat.

                              În ziua-n care câmpul nu-i va mai izvodi,
                              Nici grâul – pâinea lumii – în spic nu va da rod…
                              Atuncea, lumea noastră, ori se va prăbuși –
                              Ori primeni-va-și fața cu-n nou, curat, norod…

                              …Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
                              Pe când șopteşte vântul, într-o amiază caldă –
                              Ca unduirea verde, a unui lan de grâu,
                              În care, macii roșii, fragilitatea-și scaldă?!…

Macii

Autor:
Costel Huică

                                   Ce efemere flori sunt macii !                                  
                                   Ca o gingașă simfonie.

                                   În simbolistica iubirii
                                   Vor dăinui o veșnicie.

                                   Să nu-ncerci să le schimbi menirea,
                                   Orice efort ar fi în van,
                                   De vrei să le cunoști iubirea
                                   Prefă-te tu în rodnic lan !

Costel Huică
De blogul ”Doza mea de umor”

Maci pe nisip

Autor:
Ion Vanghele

                             Cuvintele vin la tine ca fluturi,
                             Nu poți când le vezi decât să te bucuri,                              
                             Culoare și foșnet, lumine și umbre,
                             E totul mișcare și jocuri de unde

                            Și-un suflet ce zace pe țărmuri uitat,
                            Când versul în lume, tăcut a plecat,
                            Și-n jur mai rămâne doar cerul și ploaia,
                            Cu macii cei roșii să ardă odaia

                            Pe apele mării am să-mi conduc vasul
                            Și-oi plânge în păsări, cu ochii și glasul,
                            Cu foșnetul dorului prin lume pribeag,
                            Iar noaptea călca-voi cu stele pe prag

                            Lumina mea dulce în nopți să sărute,
                            Cu raze de lună, rotunda ta frunte,
                            La piept sa te țină în noapte furiș,
                            Când dorul te arde, păienjeniș

                            Sunt demon, iar tu ești albul meu înger,
                            Amurgul mă face în taină să sânger,
                            Și dorul mă doare, dar totuși mai sper,
                            Să ardem luceferi pe un capăt de cer

                            Ne privim tăcuți,
                            Luminați de-un mac,
                            Te cunosc de-o zi,
                            Te iubesc de-un veac...

 

Macul:două legende

1 .In Grecia antică macul era simbolul fertilității.
O legendă grecească ne povestește că macul a fost creat de zeița Demetra(Demeter) pentru a-i aduce alinarea somnului pentru pierderea fiicei sale Persefona(Persephone).

2. Un alt mit ne istorisește că macul a fost creat se zeul somnului (Morpheu)pentru a-i alina zeiței Ceres dorul și durerea provocate de lipsa fiicei sale.
Zeul somnului (Hypnos)și zeul morții(Thanatos) erau reprezentați purtând pe cap cununi de flori de mac sau ținând în mâini floride mac.

***
Macul este floarea emblematică a statului California.

Flori de rouă

Autor:
Ion Bănuță

                                   
                                      Fânul fu răzbit în vară
                                      de o coasă milenară.
                                      Mai rămase-un fir sau două.

                                      Dăruindu-le cu rouă,
                                      noaptea se pierdu în zori,

                                      răsădind în urmă flori.

Către trandafir

Autor:
Jan Kochanowski 

                            Frumoasă floare Venus şi-a ales - ascultă,
                            Dară mândria ei e-atât de scurtă .
                            Când soarele răsare - ce-nfloreşte
                            Se scutură, când seara poposeşte.
                            Fecioaro, rupe roza ca pe o nouă floare
                            Şi nu uita că viaţa ta e trecătoare.

(Lirică poloneză (1996)
Ttraducere de Valeriu Butulescu

Rondelul marilor roze

Autor:
Al.Macedonski

                                     
                                      Mari roze bogate și grele
                                      Abia mai pot capul să-și țină
                                      De luxul ce poartă pe ele,
                                      Scăldate-n albastra lumină.

                                      Miresme plutesc prin grădină,
                                      Iar roua deșiră mărgele
                                      Pe roze bogate și grele,
                                      Ce-abia mai pot capul să-și țină.

                                      Avântul simțirilor mele
                                      Mă duce-ntr-o sferă senină
                                      De ceața lumeștilor rele,
                                      În care, pe frunte-mi se-nclină
                                      Mari roze bogate și grele.

Au înflorit bujorii

Autor: Tania Scutaru

                               Au înflorit bujorii în grădina mea
                               Şi mă privesc aşa îndrăgostiţi
                               În bătaia lin-a vântului se leagănă
                               Atât de treji şi-atât de adormiţi!

                               Stau unul lângă altul la fereastră
                               Cântând în si bemol major la liră
                               Nu pot să-i pun la mine-n glastră-
                               Rupându-i astfel fără pic de milă.

                               Dar tare-aş vrea, pentru o clipă doar
                               Din suflet şi din inimă să-mi plouă
                               Astfel să dau a mele lacrimi ca un dar,
                               Mici diamante pentru ei-în loc de rouă.

                               Au înflorit bujorii în grădina mea
                               Sfârşit de mai e început de vară
                               Şi-ncerc să scriu pe cer:”Ah, nu pleca!
                               Nostalgică şi dulce primăvară!”

Ajun de Florar

Autor:Boris Ioachim

                             
                              Ce vesel cântă guguştiucii-n seară -
                              Lipsiţi de griji, căci iarna a apus...
                              S-a-nstăpânit o nouă primăvară -
                              Venită în car de ghiocei, de sus.

                              Şi, parcă, dintr-odată, o livadă,
                              Din-naltul cerului a prăvălit,
                              Petale albe, peste pomi să cadă --
                              Jos -- păpădia-a soare a zâmbit.

                              Atâtea flori şi atâta iarbă crudă
                              Îmi spun că vine luna lui florar...
                              De bucurie, sufletu-mi asudă --
                              Căci iarăşi cade Raiu-n calendar.

                              Grădinile-s cu totu-n sărbătoare
                              Şi-n jur miroase-a floare de mălin...
                              Inima mea, deschisă ca o floare,
                              De dragoste a înflorit deplin.

                              S-a dus, în vântul cald al primăverii,
                              Tot ce-a fost trist şi van în viaţa mea...
                              Mă tot străbat fiorii reînvierii --
                              Căci m-a ochit, din cerul vast, o stea.

                              Hei, primăvară, verde ca smaraldul
                              Şi parfumată de miresme dulci --
                              Dă de pe faţa lumii triste fardul
                              Şi-nveselită las-o -- când te duci!

                           ...Ce vesel cântă guguştiucii-n seară --
                              Ca mâine, iar e luna lui florar...
                              Mi-e sufletul pătruns de primăvară
                              Căci iarăşi cade Raiu-n calendar... 
                                              

Stuful de liliac

Autor:
Al.Macedonski

                            Era o zi senină ca fruntea de fecioară
                            Ce neturburată de-ai patimelor nori,
                            O zi în care şoapte de îngeri se coboară
                            Şi vin pe-o adiere să cânte printre flori.

                            Subţiri ca o dantelă urcau mereu din apă
                            Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac,
                            Şi prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă,
                            Gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac.

                            Plăpândele lui ramuri abia înmugurite,
                            Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit,
                            Nainte de-a-şi da rodul mereu învineţite
                            Când ea veni să şeadă sub stuful oropsit.

                            Atunci acele ramuri deodată înfloriră
                            Ş-o ploaie azurie vărsată peste noi…
                            O! Doamne, acele clipe ce repede pieiră…
                            Uscat e liliacul şi nu mai suntem noi.