”Salcia ” - poem de Radu Gyr

Radu GYR
Revista “Gândirea”, Ianuarie 1941

                                   Dragostea ți-o despletești, curată,
                                   peste liniștile mele reci și grave,
                                   ca o salcie de vis cutremurată
                                   peste-un iaz cu apele bolnave.

                                   Mladele palpită ca o undă
                                   sărutând, sfioase, somnul verde.
                                   Balta vrea c-un cearcăn să răspundă,
                                   ci sub lintiță inelul ei se pierde.

                                   Salcia se pleacă, dar senină
                                   apa - ncremeneşte fără viață.
                                   În lichida-i putredă lumină
                                   tresărirea frunzelor îngheață.

                                   Numai purpura adie lin un scâncet,
                                   când din fundul somnului acvatic
                                   duhul nuferilor morți se urcă lânced
                                   ca un fum subțire și molatic…

Salcia- simboluri, tradiții și legende (I)

Salcia (Salix ) este un gen de plante din familia Salicaceae, cuprinzând arbori, arbuști sau subarbuști cu lujeri elastici și frunze căzătoare.Cuprinde circa 350 de specii.
Plantele din genul salix sunt cunoscute în România sub numele generic de salcie. Numele popular de "salcie" provine în limba română din latinescul salix.
Genul Salix este răspândit în întreaga emisferă nordică, fiind întâlnit în principal pe soluri umede, pe malurile râurilor, iazurilor și lacurilor în zonele mai răcoroase.

Una din cele mai cunoscute specii de salcie este Salix babylonica, așa numita "salcie plângătoare" ale cărei ramuri atârnă de trunchi, folosită în parcuri și grădini ca plantă ornamentală. A fost poreclita “copacul incantării” sau “copacul suspinului,"
În tradiția occidentală, salcia este un simbol al jalei, doliului si dragostei nefericite
În tradiția iudaică salcia plângătoare este menționată în psalmul în care evreii își deplângeau, la adăpostul sălciilor, soarta amară a captivității în Babilon.
Sălcii plângătoare în Teheran

Salcia este asociată cu elementul apei, cu luna si zeităițle Artemis, Hecate, Ceres, Hera, Persephone, Circe, Mercur, Belili si Belenos.
Salcia mai simbolizează  melancolia, moartea, feminitatea, iubirea si vindecarea.
Este și un arbore al visării, intuiției și sentimentelor profunde.
În mod tradițional, salcia un simbol al începerii primăverii, atunci când natura se trezește la viață  prin apariția primilor muguri...
De altfel, ramurile de salcie, sfințite în biserică, sunt parte a unei tradiții respectate de creștinii ortodocși cu ocazia Duminecii Floriilor.

Salcia era utilizată în încheierea unor pacte de prietenie si alianțe, dar și în atragerea dragostei, prin adunarea în mici săculeți a frunzelor ei magice.
Combinată cu santalul, salcia era folosită pentru invocarea spiritelor, iar atunci când ramurile îii erau ținute în casă, se spunea că locuința va fi ferită de vrăji și spirite rele. Purtat permanent, lemnul de salcie avea darul de a proteja împotriva temerii de moarte.
Dacă cineva era apăsat de o taină pe care nu o putea destăinui nimănui, el trebuia să se confeseze unei sălcii, ușurându-și astfel sufletul și încredințându-se că secretul sau nu va fi descoperit.
Dacă cineva voia să afle de se va căsători curând, trebuia să arunce, în ajunul Anului Nou, cu un pantof sau cu o cizmă într-o o salcie, de nouă ori la rând; dacă nimerea salcia, avea să se căsătorească în anul respectiv.

”Nuferi” - poem de Radu Gyr

Motto:
Nuferii albi, nuferii galbeni sunt stele în oglinda apelor şi au atâtea înţelesuri tainice. Printre trestii, legănate sub pletele sălciilor, în susurul uscat al stufului, în singurătatea imensă cu zvonuri de viaţă primară, de geneză miraculoasă.
Iuliu Bărbat ( Nedeia florilor)

                                  Noi stăm cu ochii duși pe unde,
                                  pe liniști fără de răspuns,
                                  pe nuferi cu-ntrebări rotunde
                                  de necuprins, de nepătruns.

                                  Ce-i mai frumos și cast în baltă
                                  se-nalță din nămol, din fund
                                  și-n leneșe candori tresaltă
                                  pe taine care nu răspund.

                                  Ce lacrimi ard la suprafață
                                  cu rădăcinile-n noroi?
                                  Ce vieți plâng dincolo de viață,
                                  cu ochi de dincolo de noi?

                                  Sus, poate, zac morminte
                                  și iazul candele-a aprins,
                                  să stea de veghe tainei sfinte
                                  de nepătruns, de necuprins.

                                  Privim și tu, și eu în ape
                                  tăcuți, obraz lângă obraz,
                                  și-un cer din iaz în noi încape
                                  și-un plâns din noi încape-n iaz.

Nuferii lui Claude Monet

Nufărul este o clipă a lumii. Este o dimineaţă a ochilor. Este surprinzătoarea floare a zorilor de vară.” 
(Gaston Bachelard, Nuferii sau surprizele unei dimineți de vară).

***

Claude Monet

Autoportrait,1917

Cu pasiunea unui grădinar Monet  își amenajează proprietatea  de la Giverny după planul propriu.

Decorul natural conceput are trăsăturile fanteziei artistice a pictorului impresionist. 

Grădina pare să fie un studiu de culoare și lumină, un rezervor de metamorfoze subtile. 

Lacul plin de nuferi este o atracție aparte. Amenajat pe cursul pârâului care trece prin spatele grădinii, acest bazin „al nimfelor” devine subiectul asupra căruia pictorul se va apleca statornic timp de peste trei decenii, în seria lungă de Nuferi.

Bazin cu nuferi, armonie verde 
Această imagine datează din 1899. 
Aceeași imagine va reveni după un an în altă armonie cromatică, în conformitate cu preceptele impresionismului (Bazin cu nuferi, armonie roz). 
„Crinii de apă” sunt surprinși într-o varietate de ipostaze, în funcție de momentul zilei, de reflexele luminii, de stările sufletești. Sunt când flori pline de carne vegetală, în culori puternice, când prezențe abia sesizabile, vaporoase, parcă răsfrângeri de o clipă ale apei, ale misterului din adâncuri, când lumini ivite din apele grele, întunecate, la ora înserării.

Nuferi, 1904

Nuferi, 1904

Atât tratarea formei geometrice, cât și cea coloristică dovedesc plăcerea pentru metamorfoza secretă a naturii. Sunt nuferi albi, roșii, galbeni,  albaștri, în tonuri violacee, uneori doar pete difuze pe apă, în vecinătatea unei sălcii plângătoare, scăldați în lumină sau, dimpotrivă, în tușe sumbre, aproape amenințătoare.

Nuferi 1906

Nuferi, 1907

Din 1914, la îndemnul lui Georges Clémenceau, Claude Monet pictează o serie nouă de nimfe ale lacului, nuferi în tablouri uriașe ca dimensiuni, în ideea de a fi expuse împreună într-un spațiu larg, suspendate în cerc. Imaginile acestea ar urma schimbările de lumină și atmosferă ale ciclului diurn sau ale ciclului anotimpurilor. Ele trebuie să creeze, spunea pictorul, „iluzia unui întreg fără sfârșit, a unui val fără orizont și fără țărm”. 

Acești Nuferi (Nymphéas), opt la număr, pânze dreptunghiulare cu latura orizontală ajungând până la 17 metri, sunt expuși la Musée de l’Orangerie din Grădina Tuileries din Paris, în două săli ovale, creând astfel în bună măsură atmosfera imaginată de pictor. Imensele tablouri au fost oferite de Monet Franței a doua zi după armistițiul din 11 noiembrie 1918 și instalate la Orangerie în 1927, după moartea artistului.

Nymphéas( muzeul Orangerie)

Notă. Dați clik pe imagini