Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii.( catren de Omar Khayyan)
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.((Eminescu, Lacul)
Azi vreau să-ți aduc din trecut
Un proaspăt parfum amintirii
Surâsul de mult cunoscut
Și vechiul îndemn al privirii.
Te lasă robit amăgirii
Și nu mă-ntreba dacă sufăr:
Pe lacul pustiu al iubirii
E ultima floare de nufăr… (Otilia Cazimir, ”Ofrandă”)
De dorul vieții
Îngerii cad pe ape.
Sunt dalbii nuferi. (haiku japonez ricamiai 13)
sub clar de lună -
pe lacul adormit doar
nuferi veghează. (haiku de Cezar Viziniuck Cătălin
lebădă-n cuib -
în mijlocul lacului
bărcuțe în roz. (haiku de Darjan Tanta)
***
*(haiku = gen de poezie cu formă fixă, tradițional japoneză, alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 versuri formate din 5, 7 și 5 silabe)
