Orhidee. O legendă și o poezie

Orhideele au inspirat numeroase mituri. Literatura chineză menționează în jurul anului 800 I.C. o floare în Shih Ching (Cartea Poeziilor), care este foarte probabil Spiranthes sinensis (spirantele chinezești).
Referiri la orhidee s-au găsit și în Rig Veda (text antic din India, 1550-1000 I.C.).
Filozoful și botanistul grec Theophrastus (372 - 286 I.C.), care a lucrat cu Aristotel, discută despre orhidee și folosește pentru prima oară numele „Orchis” într-un context științific.

Spiranthes sinensis (spirantele chinezești).

Ion Barbu și Calypso bulbosa

Calypso bulbosa, o orhidee care crește în condiții de neimaginat pentru o floare (aproape de polul nord).
Poezia "Riga Crypto si Lapona Enigel", de Ion Barbu, poate fi interpretată din perspectiva unui mit din Laponia despre o orhidee: Calypso bulbosa. Poeziile lui Barbu sunt printre cele mai enigmatice poezii ale literaturii române, și este posibil, ca o astfel de interpretare să fi scăpat criticilor din lipsă de informații.

În mit este vorba despre o ciupercă și orhideea Calypso bulbosa. 
Ciuperca reprezintă omul de geniu enigmatic (poate de aici numele "Riga Crypto"), care este neânțeles și trăiește ascuns în "subteranul societății". El este considerat o ființă inferioară, o ciupercă, și nu poate străluci decât printr-o floare deosebită: Calypso bulbosa, o orhidee deosebită și misterioasă, frumoasă și rară, care trăiește aproape de polul nord, în condiții de neimaginat pentru o floare. Acestă ființă enigmatică, refuză regele ciupercilor, pentru că, deși în lumea lui el este o elită, în lumea ei, el nu poate străluci. El nu reușește să se apropie de minunata floare, care trăiește în lumea ei cu reni și zăpadă. În final, trebuie să se mulțumească cu o măselariță, o plantă comună.

Calypso bulbosa. 

La lectura poeziei, se pot descoperi multe legături între acest mit și povestea pe care o prezintă Ion Barbu.

Cântecul nuferilor- poem chinezesc

La chanson des nénuphars (poème chinois)

                  Les feuilles des nénuphars et les jupes de gaze légère

                  sont teintes de la même couleur ;

                  Sur les fleurs des nénuphars et sur de riants visages,

                  c’est le même rose qui s’épanouit.

                  Les feuilles et la gaze, les fleurs et les visages s’entremêlent

                  au milieu du lac ; l’œil ne saurait les distinguer.

                 Tout à coup l’on entend chanter ; alors seulement

                 on reconnaît qu’il se trouve là des jeunes filles.

                 (Jadis) les charmantes filles de Ou, et les beautés de Youe,

                 et les favorites du roi de Thsou

                 Se jouèrent ainsi parmi les nénuphars, cueillant des fleurs

                 et mouillant gaiement leurs gracieux vêtements.

                 Quand les jeunes filles arrivent à l’entrée du lac,

                 les fleurs lèvent la tête, comme pour recevoir des compagnes,

                 Et quand elles s’en retournent,

                 en suivant le cours du fleuve, la blanche lune les reconduit.

  

Nuferi-

Autor:
Jules Barbey d`Aubervilly
(1807-1889)

Lalele- tradiții și simboluri

Motto:
„Florii i se cere parfum, iar omului politețe” (proverb)

Majoritatea lalelelor sunt originare din habitaturile stepelor Asiei. A călătorit spre Europa împreună cu turcii nomazi care au îndrăgit-o pentru culoare și grație.
Această ”tulipa agenensis” este originară din nord-vestul Iranului. A cunoscut un mare succes ca plantă ornamentală în Persia medievală; este menționată în povestile persane din ”O mie une de nopți”ca floare a iubirii și în catrenele lui  Omar Khayya. Apoi , începând cu sec. al XVI-lea , se răspândește în Europa, în Turcia, în țările din Levant și în Tunisia.
În Israel și Siria ”tulipa agenensis” este o plantă sălbatică.

Persanii și turcii au numit-o ”laleh”. Numele de ”tulipa ”este latin, adaptat după  cuvântul persan ”dulband” din care se trage cuvântul  turcesc“tülbent” (turban).
În epoca sultanului Suleyman Magnificul, otomanii au început să cultive lalele într-un mod mai organizat, până atunci floarea răspândindu-se în forma sa sălbatică.
În Imperiul Otoman laleaua roșie a devenit un simbol al bogăției și puterii.

În Olanda au fost aduse pe la mijlocul secolului al XVI-lea (       ).Olanda a fost cel mai mare cultivator si furnizor de lalele timp de sute de ani.  Între anii 1634 si 1637existat o adevărată obsesie pentru aceste flori.
În Franța lalelele au apărut în prima jumătate a secolului XVII (1600-1610), bulbii fiind aduși din Flandra.
In jurul anului 1600,doamnele nobile din Franța purtau corsaje cu lalele și rochii din materiale pe care erau imprimate aceste flori.
S-au răspândit în special în Lot-et-Garonne și mai puțin in alte departamente din Aquitaine și regiunile din Midi-Pyrénées și  Provence-Alpes-Côte d'Azur.
Dacă în Franța interesul pentru lalele a scăzut cu timpul, Olanda a păstrat pasiunea pentru cultivarea lor pe suprafețe întinse. Lalele olandeze pot fi admirate la Keukenhof Gardens, Lisse , Amsterdam, Noordoostpolder, Noordwijkerhout.

Tot din perioada maniei lalelelor datează şi mitul lalelei negre. O astfel de floare nu a existat, de fapt, niciodată, şi cel mai probabil nici nu va exista vreodată, susţin specialiştii, dar legenda aceasta a căpătat amploare în secolul al XIX-lea, după publicarea romanului ”Laleaua neagră”, semnat de Alexandre Dumas tatăl şi ecranizat ulterior, în 1964, cu Alain Delon în rolul principal.
Cu toate că s-au făcut progrese mari în hibridarea lalelei, iar culorile s-au apropiat foarte mult de negru, acestea nu sunt, totuşi, un negru total, pentru că această culoare nu va putea fi obţinută niciodată.
S-au obținut  lalele de un mov închis, aproape, foarte aproape de negru, dar nu negru complet.
Cele mai spectaculoase lalele negre sunt reprezentate de soiurile ”Queen of Night”, ”Burgundy”, de culoare mov-violet închis, ”Black Parrot”, ”Black Diamond”, cu exteriorul maro-roşiatic, având vârfurile mai închise, iar interiorul mov şi ”Black Hero”, de o culoare maro-roşiatic

”Black Diamond”,                                ”Queen of Night”, 

Semnificatie si simboluri

*Există mai multe păreri referitoare la simbolistica lalelelor, considerându-se că această floare reprezintă atât trăinicia sentimentelor, cât şi vanitatea. Fiind de o frumuseţe trecătoare, lalelele simbolizează şi autoamăgirea sau iluzia.
*Laleaua rosie este un simbol al iubirii pasionale. Datorită culorii sale, dintotdeauna a fost asociată cu dragostea. Oferită persoanei iubite, aceasta poate transmite mesajul "crede-mă".
* In simbologia Feng Shui, laleaua roșie este aducătoare de faimă și succes, asa că este bine să avem un, buchet de lalele roșii prin casă. Pe lângă iubire, sunt și un simbol al bogăției.
* Este, totodată, un simbol al reînvierii naturii și de aceea împodobește de multe ori  coșulețețle cu ouă de Paști.

Poeme cu parfum de liliac

Două poeme mici ( haiku)

***
Flori de liliac
podoabă la poartă
în zi de april
(Gabriela Gențiana Groza)

***
Buchet imens de liliac, în noapte.
Flori grele , lăcrimând tăcerea
lăsată, încet, pe lume.
Se stinse luna, se aprinse[...]
(Rada Rancu)

***

Liliac
Autor: Ion Sorescu
                                        Când ploaia spală cerul
                                        Îi fură din culoare
                                        Şi-aprinde liliacul
                                        Cu cer printre petale.
                                        În templele din câmp
                                        El e catapeteasmă
                                        Ce-n aripa de vânt
                                        Te-nvăluie-n mireasmă.
                                        În miile de cioburi
                                        Petale şi mister
                                        Se-aprind ciorchini albaştri
                                        Din mugurii de cer.

Laleaua

Autor: Nicolae Matei

                                   Stropi de rouă argintie
                                   Scaldă florile-n lumină,
                                   Lacrimă în feerie
                                   Se-aştern peste grădină.

                                   Cu aripi de catifea,
                                   Fluturaşul, jucăuşul
                                   Se tot roagă de-o lalea
                                   Să-şi desfacă larg căuşul.

                                   Emotivă, graţioasă,
                                   Simte că-i soseşte clipa,
                                   Mândră şi orgolioasă
                                   S-a deschis uşor tulipa.

                                   Se împrăştie mireasmă
                                   Şi dulceaţă de nectar,
                                   Mirosind sosesc în preajmă
                                   O albină şi-un bondar.

Frumoasele lalele, din Orient în Europa ...

Motto:
”Deşi ploaia, după natura sa, este la fel de generoasă, în grădină cresc lalele, iar în pustiu mărăcini.(Saadi)

Lalelele au fost cultivatte ca plante ornamentale în Anatolia de la începutul secolului al XI-lea. Din această regiune a Iranului ar proveni bulbii aduși de toledanul Ibn Massal pentru a fi cultivați în „El Andalus”(regiune din nsudul Spaniei ocupată de arabi).
Lalele sunt menționate în versurile poetului persan Omar Khayyam

Laleaua sălbatică                             Lalele cultivate
(Tulipa silvestris)

Laleaua roșie era dăruită de un îndrăgostit alesei sale. O străveche legendă  persană povesteste iubirea dintre Shirin, soția suveranului Cosroe al II-lea și Farhad, arhitectul regelui. Aflând că iubita sa a fost ucisă Farhad se grăbește să ajungă la ea dar se prăbusete de pe o stâncă  împeună cu calul său. Din picăturile de sânge căzute pe pământ au răsărit flori roșii în formă de cupă.
Persanii și turcii numeau frumoasele tulipe ”lale” sau ”laleh”.
In tradiția persană  laleaua simbolizează dragostea perfectă.

Tulipa gesneriana, 

Poveștile din ”O mie una de nopți”  menționează că sultanul îsi arăta iubirea față de cadânele din harem lăsând să cadă la picioarele alesei sale o lalea roșie.
Tot în traditia persană laleaua se naste din sângele martirilor. De aceea, în zilele noastre, în Iran se  plantează lalelele rosii în locurile unde au avut loc bătălii pentru apărarea țării.
O lalea stilizată apare pe drapelul statului iranian.

***
Din Persia lalelele au fost aduse în Turcia de turcii nomazi în vremea Marelui Imperiu al Turcilor Selgiucizi (imperiu medieval sunnit turco-persan). Turcii au fpst primii care au cultivat lalelele pentru frumusețea și grația lor. Laleaua a fost floarea preferată a lui Suleyman Magnificul și a sultanei Hurrem.
În epoca sa otomanii au început să cultive lalele într-un mod mai organizat, până atunci floarea răspândindu-se în forma sa sălbatică.
În timpul Imperiului Otoman, laleaua roșie era un semn al puterii si al bogăției.

Sultanii organizau diverse festivitătț  cu ocazia înfloririi lalelelor și împodobeau cu lalele și păsări exotice.atât palatul cât și corturile în care se aduna asistența.
La începutul secolului al XVIII-lea, turcii au organizat ceea ce a fost primul Festival al Lalelelor, care se tinea noaptea, la lumina lunii pline. Sute de vaze somptuos decorate erau umplute cu lalele delicate, lanterne de cristal luminau grădinile, iar în colivii  privighetorile și canarii  cântau pentru invitati. În plus, toti cei invitați la festival trebuiau să se îmbrace în culori care să se armonizeze cu florile expuse.

***
In Europa cultivarea lalelelor a început în sec. al  XVI-lea cu importarea bulbilor din Imperiul Otoman (prin Europa Centrală ). Se crede de asemenea că au venit mai devreme din Imperiul Bizantin către Spania musulmană ( ”El Andaluz”)... Altă versiune spune că ambasadorul austriac la Istanbul, Ogier Ghislain de Busbecq, a văzut lalele cultivate la Adrianopol. El a adus în 1544 bulbi de lalele pentru Grădinile Imperiale din Viena.
In Olanda au fost aduse de Carolus Clusius,  prefectul orașului Praga care se ocupa de Grădinile Medicinale Regale. In 1593 Clusius s-a stabilit în Olanda din motive religioase și a adus cu sine și bogata sa colecție de lalele pe care a plantat-o în Grădina din Leiden.

Tulipa clusiana ”lady Jean”

Lalelele au fost inițial o curiozitate si un hobby pentru oamenii foarte bogați. Nu a durat mult până când majoritatea olandezilor au devenit cu adevarat obsedați de aceste flori. Cei care nu îsi permiteau să cumpere bulbi de lalele sau chiar lalele, se mulțumeau cu lucrări de artă piese de mobilier, broderii si obiecte de ceramică pe care apărea silueta delicată a florii.
In perioada dintre 1634 si 1637, prețurile bulbilor de lalea au crescut uimitor de mult, pentru ca "febra" lalelelor s-a răspândit și mai mult.
”Semper augustus”este una dintre cele mai faimoase lalele , al cărei bulb s-a vândut la Haarlem cu  prețul record de 6000 de florini.
Acuarelă anonimă(sec,XVII) ”Semper augustus)

In anul 1637 prețul bulbilor de lalea a scăzut dramatic. A fost un adevărat ”crah” în domeniu.
Iar dramaticul sfârșit al sec.al XVIII-lea, și începutul secolului XIX, reprezentate de Revolutia Franceză  si invazia si ocuparea Olandei de către francezi au schimbat modul în care lumea privea floarea.
Olandezii au rămas singurii care și-au păstrat devotamentul pentru aceste flori.

Laleaua Rembrandt

Tulipe « perroquet » dans le jardin de Compans Caffarelli à Toulouse

Tulipa orphanidea. 

Orhideea galbenă

Motto:
”Amintirea este parfumul sufletului”.(George Sand)

Autor: Janina Ivănescu

                                  Îți amintesti orhideea aceea galbenă,
                                  Exotică și enigmatică,
                                  rătăcită printre alte orhidee albe,
                                  în vitrina unei florării
                                  de lângă ”Café des fleurs”?...

                                  Părea un ultim strop de toamnă
                                  rămas sub acele ultime zăpezi
                                  ce se topesc fără grabă
                                  sub adierile calde
                                  ale unei primăveri timpurii...

                                 Am privit-o amândoi
                                 cu duioșie și încântare,
                                 zâmbind amintirilor
                                 dintr-un refren aproape uitat:
                                 ”On s`est connu au café des ...”


 Janina, Caiete , 29 oct. 2018

Orhidee- legende și simboluri

 Plantele cu parfum regal

În urmă cu peste 1500 de ani, chinezii numeau orhideele „plantele cu parfum regal” și însuși Confucius a scris că „plăcerea de a revedea după o lungă absență un prieten drag poate fi comparată cu aceea pe care o simțim atunci când intrăm într-o cameră plină cu orhidee”.
Potrivit unei legende din Grecia Antică, Orhis era un tânăr foarte pasional, fiu al unei nimfe, de la care a moștenit frumusețea, și al unui satir, de la care a moștenit dorința fizică. În timpul unei festivități dedicate lui Bachus, zeul vinului, Orchis a sedus o preoteasă. Zeii l-au pedepsit, însă, pe tânărul pasional și l-au condamnat să fie sfâșiat de animalele sălbatice. Trupul său a fost transformat, însă, într-o plantă gingașă: orhideea.
În Grecia antică se foloseau orhidee în ritualuri închinate zeiței Demeter(zeița recoltei) și erau considerate sacre.
            Ohidee din Hawaii

Orhideele sunt un simbol al purității, perfecțiunii și feminității. Ele au fost cultivate din cele mai vechi timpuri în China. Orhideele pot fi găsite mai ales în pictura și literatura chineză. Zhen Sixiao (dinastia Yuan) a făcut din orhidee un simbol al patriotismului, iar în timpul dinastiei Ming orhideele au devenit simboluri și mai puternice.
O legendă din Japonia antică spune că orhideele puteau fi găsite în natură doar de către acei războinci care îsi dovedeau vitejia.
În secolele XVIII-XIX a început mania orhideelor și în Europa de vest.
Linden a fost un renumit cultivator de orhidee în Belgia, iar catalogul său comercial ”Lindenia” este și astăzi o valoare, prin numeroasele sale desene de orhidee exotice.

Orhidee din Insulele Philippine

Exoticele orhidee sunt, ca și trandafirii, cele mai apreciate flori atunci când vine vorba de un buchet sau un aranjament cu adevărat spectaculos pentru o persoană specială.
Cele mai multe dintre orhideele pe care le dăruim astăzi și-au căpătat valențele simbolice cu precădere în perioada victoriană dar ele aveau numeroase semnificații încă din antichitate.

Orhideea albă  exprimă ideea de inocentă, frumusete pură si eleganță și  este asociată cu iubirea dezinteresată, cu iubirea pură sau dragostea ajunsă la maturitate. Orhideele albe pot fi oferite, astfel, oricărei femei din cadrul familiei și nu numai.
Orhideele roșii simbolizează seducția, însă pot întruchipa și suferința pricinuită de iubire. În plus, ele pot semnifica admirația și respectul.

***
Orhideea galbenă este o floare care simbolizează dorința unui nou început. Prin urmare, este un cadou ideal și un prim pas în repararea unei relații sau ca gest de împăcare după o discuție aprinsă. În același timp, orhideea galbenă este mesagerul prieteniei și transmite gânduri calde, luminoase.
Despre orhideea roz se spune că este cadoul ideal pentru perechile care aniversează fie 14, fie 28 de ani de la căsătorie dar și pentru mămicile tinere care au fetițe.
Orhideea de culoarea lavandei simbolizează grația, aprecierea sinceră, eleganța și feminitatea. Un astfel de buchet transmite mesajul recunoștinței, dar și cel al nobleții. Cine oferă cuiva un astfel de buchet de flori își exprimă sentimentul de admirație și respect pentru persoana care îl primește.

Simetria orhideelor le face să fie asociate cu perfecțiunea și frumusețea. În Marea Britanie, în Epoca Victoriană, orhideele erau oferite celor mai frumoase femei, iar chinezii din Antichitate considerau că orhideele simbolizează perfecțiunea omenească.

”De la rose” -

”Despre trandafir”
Clément MAROT   (1497-1544)

                              La belle Rose, à Vénus consacrée,
                              L'oeil et le sens de grand plaisir pourvoit ;
                              Si vous dirai, dame qui tant m'agrée,
                              Raison pourquoi de rouges on en voit.

                              Un jour Vénus son Adonis suivait
                              Parmi jardin plein d'épines et branches,
                              Les pieds sont nus et les deux bras sans manches,
                              Dont d'un rosier l'épine lui méfait ;

                              Or étaient lors toutes les roses blanches,
                              Mais de son sang de vermeilles en fait.
                              De cette rose ai jà fait mon profit

                              Vous étrennant, car plus qu'à autre chose,
                              Votre visage en douceur tout confit,
                              Semble à la fraîche et vermeillette rose.

”Flori de aprilie”

Fleurs d`avril

Poète : André Lemoyne (1822-1907)
Recueil : Les charmeuses (1864).
(À André Theuriet.)
                                                      (aubépine blanche )

                         Le bouvreuil a sifflé dans l'aubépine blanche ;
                         Les ramiers, deux à deux, ont au loin roucoulé,
                         Et les petits muguets, qui sous bois ont perlé,
                         Embaument les ravins où bleuit la pervenche.

                         Sous les vieux hêtres verts, dans un frais demi-jour,
                         Les heureux de vingt ans, les mains entrelacées,
                         Echangent, tout rêveurs, des trésors de pensées
                         Dans un mystérieux et long baiser d'amour.

                         Les beaux enfants naïfs, trop ingénus encore
                         Pour comprendre la vie et ses enchantements,
                         Sont émus en plein cœur de chauds pressentiments,
                         Comme aux rayons d'avril les fleurs avant d'éclore.

                         Et l'homme ancien qui songe aux printemps d'autrefois,
                         Oubliant pour un jour le nombre des années,
                         Ecoute la voix d'or des heures fortunées
                         Et va silencieux en pleurant sous les bois.

Poeții francezi despre nuferi-(les nénuphars)

   Nuferii sunt plantele cu cele mai multe semnificații în mitologie, simbolizând: forța de creație, nemurirea, sănătatea, gloria sau pacea sufletească.

Pentru egipteni nuferii erau cele mai frumoase flori. Legendele lor spun ca soarele a răsărit prima data dintr-o floare de nufăr.
Egiptenii numeau florile nufărului alb ''nenufar”(''frumoasele''). Cuvântul a intrat în limba fraceză: ”nénuphars”
 ***
Paul Eluard
”Celui qui n'a jamais senti la pluie se moque des nénuphars.”
(Cel care nu a simțit ploaia niciodată râde de nuferi)

Paul Verlaine, ”Poemes Saturniens -Paysages Tristes”

”Et le vent berçait les nénuphars blêmes; 
Les grands nénuphars, entre des roseaux, 
Tristement luisaient sur les calmes eaux. 

(”Vântul legăna nuferii palizi;
Marii nuferi dintre trestii,
Sclipeau trist, pe apele liniștite.”)

 Leconte de Lisle ,”Poemes barbares”

”Sur les blancs nénuphars, l'oiseau ployant ses ailes, 
Buvait de son bec rose en ce bassin charmant  ”

(”Peste nuferi albi, pasărea, strângându-și aripile,
Cu ciocul său roz, bea din acest bazin încântător”)

Theophile Gautier,”Citations Emaux et Camées” (1852)

”C'est la nuit que les Elfes sortent 
Avec leur robe humide au bord, 
Et sous les nénuphars emportent 
Leur valseur de fatigue mort.”

”Este noaptea când Elfii apar
cu mantia lor umedă la mal
Și pe sub nuferi îl poartă 
Pe al lor dănțuitor mort de oboseală.”

***
Un elf este o ființă fabuloasă, aparținând mitologiei nordice, și care a supraviețuit în folclorul nord european, în legendele scandinave, germane și englezești. La origine, elfii erau niște zei minori ai naturii și ai fertilității,

Metamorfoza salciei- legendă nouă

Autor: 
Ovidiu Oana- pârâu
                         

                              Salcie plângătoare- tablou de Florent Max

***
                  Legenda Salciei

Demult, pe malul unui râu,
Ascunsă-n trestii tremurate,         
Fecioara goală pân` la brâu,
În ape calde și curate  
Își spală părul galben grâu.

Era mlădie și frumoasă
Toată un zâmbet și cânta
Ca ciocârlia, dar sfioasă
De taina ce în piept purta,
Ascunsă celor de acasă

Clătind cosița-n apa lină,
Gândea la tainicul iubit,
La față-i arsă, dar senină
Sub puful feței doar mijit,
Ce-n ochi îi aducea lumină.

                     Visa cum poate-o să-l dezmierde,
                     Trântit pe spate, visător,
                     De vraja ei cum se va pierde
                     Când părul desfăcut, ușor
                     Va undui ca iarba verde.

                     El o zâmbi sub apăsare,
                     Simțind cum sânu-i îl împunge
                     Și contopiți în sărutare
                     La pieptul lui cu drag s-o strânge,
                     Cu gând sfios de fată mare.

                     Ăst timp, voinicii, toți s-au dus
                     La scaldă, cum se strâng băieții,
                     Departe, hăt pe râu în sus,
                     Plecați cu roua dimineții,
                     Să se întoarcă la apus.

                                               Arar, un sunet se aude,
                                               Orb chiot de la ei răzbate.
                                               Îşi strânge-n grabă plete ude
                                               Când simte-n aer cum străbate
                                               Năluca morții prinsă-n unde.

                                               A-ncremenit la cruda veste
                                               Şi a rămas de-atunci tăcută,
                                               Doar chipu-n apă-și oglindește
                                               Și cu cosițele-o sărută
                                               Mutând tristețea în poveste.

                                               În timp, în salcie schimbată,
                                               Se-mpodobește an de an,
                                               Plângându-şi dragostea de fată
                                               Pentru pierdutul băietan
                                               Şoptind spre râu „a fost odată ...”.

13.04.2006

Salcia -Tradiții și legende (II)

Motto:
”Era, în fiecare din noi, o salcie despletită”.
(G.M. Zamfirescu , ”Maidanul cu dragoste”)

Salcia plângătoare se regăsește în numeroase culturi(europene și orientale), în  mituri și credințe populare (legate de magie).
***
Străvechii celți foloseau un alfabet al arborilor, în care fiecărui copac i se atribuia un rol în cadrul roții anului, specific sistemului lor astrologic.
Asociațiile magice celtice ale salciei cuprind dragostea romantică, vindecarea, protecția, fertilitatea și misterioasa putere a femeii. Sub acest aspect, “luna salciei” era considerată “luna vrăjitoarelor” sau “luna echilibrului."
Druizii respectau salcia și o considerau  sacră, pentru că, în credința lor, ea era un arbore primordial, în ramurile căruia fuseseră tăinuite doua ouă stacojii, care adăposteau soarele și luna. Salcia a protejat cele două ouă până când acestea au fost clocite îndeajuns. Din această perspectivă, salcia este asociată cu “arborele vieții” sau creației. Totodată, celții considerau că viața este strâns conectată cu acest copac, deoarece credeau că ea este localizată în șira spinării, formată, conform unor legende, din trunchiul unei salcii.

***

O legendă de origine engleză (dupa unii, poloneza), pornește de la denumirea populară ”Salcia pisicii”, pentru “Salix discolor,"  (“pussywillow”). 

Potrivit povestii, pisica unui țăran adusese pe lume, într-o primăvară, o grămadă de pui,pe care nu avea cum să-i hrănească. Țăranul s-a hotărât să arunce pisoii într-un râu, dar mama-pisică a alergat la malul apei pentru a-si salva progeniturile. Nefiind, îndeajuns de puternică pentru a-i salva pe toți de la înec, a început sa se tânguie amarnic, mieunatul ei alăturându-se mieunatului puilor care se luptau cu valurile. Sălciile de pe mal auzind aceste strigăte de disperare, si-au întins crengile peste ape și i-au salvat . 

Fiecare primăvară  ne amintește de aceasta întâmplare, când ramurile fragede ale salciilor se acoperă de ”mâțișori”.

***

Povestea “salciei albastre," de sorginte chinezească,ne vorbește despre o frumoasă fată, numita Koong-shee, și iubitul ei, Chang, a căror dragoste s-a înfiripat sub ramurile unei salcii. Tatăl fetei dezaproba legătura ei cu Chang, fiindcă acesta nu era de viță nobilă, așa încât și-a trimis slujitorii să-l asasineze. Martoră la uciderea iubitului ei, Koong-shee s-a sinucis.
Legenda spune ca zeilor le-a fost milă de cei doi îndrăgostiți și le-au transformat sufletele în nemuritoare păsări ale dragostei, care colindă cerurile fără a se despărți vreodată.

***

În magie sau vrăjitorie, bagheta creată dintr-o ramură de salcie conține toate calitățile acestui arbore, la care se pot adăuga, unele caracteristici, legate de uzul ei personal. Baghetele sau nuielele din salcie sunt utilizate ori de câte ori este nevoie de o conectare cu intuiția, visurile, viziunile, sau poezia, ori când avem de a face cu o imobilizare emoțională sau un exces sentimental, sau cu sentimente negative care trebuiesc înlăturate.