Am fost o floare

Autor:
Ecaterina Pitiș

                                    Eu fost-am poate-n alte lumi o floare
                                    Că toamna când mor florile mă doare
                                    Şi plânge trist în pieptul meu ceva:
                                    E sufletul ce-n primăveri cânta.

                                    Eu port şi-acum în ochi adeseori
                                    Doi picuri mari de rouă sclipitori,
                                    De rouă sfântă, caldă-alintătoare
                                    Ce mi-au rămas de când eram o floare.

                                    Şi mi-a rămas un dor nostalgic, sfânt.
                                    După grădini ce nu sunt pe pământ
                                    Şi-o dragoste adâncă pentru soare.

Din revista "Ţara Nostră",
anul VII, nr. 42-43
(24 octombrie 1926)

Flori de vis

Autor:
Andrada Ianoși

                                     Când flori de vis îmi cad pe piept
                                     Și se topește timpul,
                                     Iubito-n cantec te aștept
                                     Să dărâmăm Olimpul.

                                     Îngustă pare depărtarea
                                     Îngust pare și visul,
                                     Dar vino! Să uităm uitarea
                                     Să sugrumăm abisul.

                                     Să ninga-ncet, cu flori tăcute
                                     Să ninga peste tine,
                                     Din ceruri noi, de noi țesute,
                                     Din vise clandestine.

Floarea

Autor:
Al.Pușkin

                                        O floare veștedă zăresc
                                        Ce-a fost uitată între pagini,
                                        Și-un vis ciudat,nepământesc
                                        Trezește-n pieptul meu imagini.

                                        Pe unde a-nflorit,și când?
                                        De care Mai a avut parte?
                                        Și cine a rupt-o,cu ce gând?
                                        Și pentru ce a pus-o-n carte?

                                        Să amintească-un bun rămas?
                                        Vreo întâlnire sub murmure?
                                        Sau vreo plimbare-n molcom ceas
                                        Pe câmp ori poate prin pădure?

                                        Mai sunt pe lume el și ea?
                                        În ce ungher se află oare?
                                        Sau poate-s veștejiți așa,
                                        Precum aici această floare?

 

Ghoicelul vestitor

Autor:
Ioana Voicilă-Dobre

                                     
                                        Ghiocel, alb şi plăpând
                                        vii cu primăvara-n gând,
                                        cu iubirea în petale
                                        şi cu soarele pe vale!

                                        Iar din ochii primăverii
                                        înverziţi în faptul serii,
                                        dintr-un bulb miraculos
                                        răsari ghiocel, voios!

                                       Curajos de când te ştiu,
                                       alungi iarna în pustiu
                                       dar păstrezi din haina sa,
                                       albul în petala ta!

 

Trei legende despre ghiocei

1.
In poemul lui  Homer ”Odiseea”,zeul Hermes îi dă lui Ulise o iarbă numită ”moly”(galanthus nivalis,adică ghiocel).Folosind-o,Ulise a devenit imun la vrăjile pentru uitare ale vrăjitoare Circe...
2.
Conform unei legende creștine,după alungare din Grădina Raiului a lui Adam și Eva.,un înger a transformat
fulgii de zăpadă în flori de ghiocei,pe care le-a dăruit celor doi păcătoși ca un simbol al speranței ți al izbăvirii
de păcat.
3.
O legendă germană ne povestește că,atunci când Dumnezeu a terminat de făcut toate lucrurile și ființele de pe pământ,i-a spus zăpezii să meară să ceară florilor puțină culoare.Florile au refuzat,cu excepția ghiocelului care
i-a dat din culoarea sa albă...Drept răsplată,ghiocelul a primit darul de a fi cea dintâi floare care răsare după
trecea iernii, după ultima zăpadă.

Ghicitori cu...flori (III)

Clopoţei mititei,
Albi şi frumuşei,
Pe o rămurică
Foarte subţirică
În rând aşezaţi,
Foarte parfumaţi.

                                                     Mititei,năstrușnicei.
                                                     Şi firavi ca vai de ei,
                                                     Se ascund, dar îi trădează
                                                     Florile ce parfumează.

Clopoţel mititel
Cine sună lin din el?
Nimeni! Nimeni!
Numai vântul,
Clătinându-l, legănându-l,
Dă de veste-n toată ţara
Că soseşte primăvara.
(Ghiocelul)

                                                                 Primăvara când s-arată,
                                                                 Prin grădini apar deodată
                                                                 Ciorchini albi şi albăstrii
                                                                 Din steluţe, mii şi mii!           
                                                                                         (florile de liliac)

Visul unei flori

Autor:
Mihai Eminescu

                                        
                                         
                                          Când în lunca-îngălbenită
                                          Filomela cântă-n dor,
                                          Viorica veștejită
                                          Doarme-n valea fără flori.

                                          Și visează vis de aur,
                                          Văi de umbre și miros,
                                          Unde-n luncile de laur
                                          Vântul cântă răcoros.
(1869)

Un trandafir se stinge...

Autor: Octavian Goga

                                 Cu trupul biruit de jale
                                 Un trandafir se stinge-n glastră,
                                 Stropindu-și plânsul de petale
                                 Pe perinița din fereastră...

                                 Se zbuciumă sărmana floare
                                 Și moare-n patima ei mută,
                                 Ca-n inima de fată mare
                                 O dragoste nepricepută.

                                 Se zbuciumă și până mâine
                                 Își scutură podoaba-ntreagă,
                                 Iar mâna gingașei stăpâne
                                 Alt trandafir o să-și culeagă.

                                 Și rând pe rând au să mai vie
                                 Tot alte flori în vechea glastră,
                                 Asemeni viselor ce-nvie

Flori sub zăpadă

Autor: Zaharie Bonte

                                Plăpânde mlădiţe sub mantii de nea
                                Îşi mistuie dorul de viaţă şi plâng
                                Zvâcniri îngheţate de geruri în crâng
                                Şi vise-atârnate în colţuri de stea.

                                Cu lacrimi pribege-n petale topite
                                Se sting picurând seve fragede-n lut
                                Tăceri ce-şi aştern în destinul durut
                                Tristeţi şi visări ce-s acum răvăşite

                                Dar ştiu că iubirea rămasă-n tulpini
                                Va ţine viu focul ce pâlpâie lin
                                În frunzele stoarse de verde-pelin
                                Şi muguri născând primăveri din lumini.

                                Nici gerul, nici neaua căzând pe pământ
                                Nu pot să ucidă, nici flori, nici iubirea
                                Ce vine de Sus primenind omenirea
                                Cu pace şi linişti în Sfânt legământ.

Trandafirul și privighetoarea

Două catrene de Omar Khayyam

                            Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.
                            Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?
                            Cânta privighetoarea şi repeta zefirul;
                            O zi de fericire, un an de lacrimi cere...
                                                      *
                            Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
                            Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea!
                            Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea
                            Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...