Salcia- simboluri, tradiții și legende (I)

Salcia (Salix ) este un gen de plante din familia Salicaceae, cuprinzând arbori, arbuști sau subarbuști cu lujeri elastici și frunze căzătoare.Cuprinde circa 350 de specii.
Plantele din genul salix sunt cunoscute în România sub numele generic de salcie. Numele popular de "salcie" provine în limba română din latinescul salix.
Genul Salix este răspândit în întreaga emisferă nordică, fiind întâlnit în principal pe soluri umede, pe malurile râurilor, iazurilor și lacurilor în zonele mai răcoroase.

Una din cele mai cunoscute specii de salcie este Salix babylonica, așa numita "salcie plângătoare" ale cărei ramuri atârnă de trunchi, folosită în parcuri și grădini ca plantă ornamentală. A fost poreclita “copacul incantării” sau “copacul suspinului,"
În tradiția occidentală, salcia este un simbol al jalei, doliului si dragostei nefericite
În tradiția iudaică salcia plângătoare este menționată în psalmul în care evreii își deplângeau, la adăpostul sălciilor, soarta amară a captivității în Babilon.
Sălcii plângătoare în Teheran

Salcia este asociată cu elementul apei, cu luna si zeităițle Artemis, Hecate, Ceres, Hera, Persephone, Circe, Mercur, Belili si Belenos.
Salcia mai simbolizează  melancolia, moartea, feminitatea, iubirea si vindecarea.
Este și un arbore al visării, intuiției și sentimentelor profunde.
În mod tradițional, salcia un simbol al începerii primăverii, atunci când natura se trezește la viață  prin apariția primilor muguri...
De altfel, ramurile de salcie, sfințite în biserică, sunt parte a unei tradiții respectate de creștinii ortodocși cu ocazia Duminecii Floriilor.

Salcia era utilizată în încheierea unor pacte de prietenie si alianțe, dar și în atragerea dragostei, prin adunarea în mici săculeți a frunzelor ei magice.
Combinată cu santalul, salcia era folosită pentru invocarea spiritelor, iar atunci când ramurile îii erau ținute în casă, se spunea că locuința va fi ferită de vrăji și spirite rele. Purtat permanent, lemnul de salcie avea darul de a proteja împotriva temerii de moarte.
Dacă cineva era apăsat de o taină pe care nu o putea destăinui nimănui, el trebuia să se confeseze unei sălcii, ușurându-și astfel sufletul și încredințându-se că secretul sau nu va fi descoperit.
Dacă cineva voia să afle de se va căsători curând, trebuia să arunce, în ajunul Anului Nou, cu un pantof sau cu o cizmă într-o o salcie, de nouă ori la rând; dacă nimerea salcia, avea să se căsătorească în anul respectiv.

Crinii și legendele lor

Crini:

1.  Crinul regal
Este numit și”floare de basm”

2. Crinul alb

       O legendă grecească spune, că Alcmena , regina Tebei,  temându-se  de gelozia si răzbunarea Herei
l-a ascuns în niște tufari pe Hercule, al cărui tată era Zeus. Dar Athena, care cunoștea origina  divină a pruncului, a condus-o pe Hera anume la locul unde fusese ascuns  copilul. Micuțul era atât de frumos, încât i-a plăcut zeiței, care, în calitate de protectoare a tuturor nou-născuților, hotărî să-l alăpteze la sânul ei.
Hercule însă, simțind în persoana zeiței  un dușman, o mușcă de sân și ea l-a respins din brațe. Laptele divin țâșni și, vărsându-se pe cer, a format   Calea lactee.  Câteva picături, căzând pe pământ  s-au transformat  în crini. De aceea  grecii numeau crinii ”trandafirii Herei.
Crinul alb e un simbol al purității,  de aceea la greci și romani mirele și mireasa erau încununați  cu coroane din crini și spice de griu în semn de curățenie și bogăție.
***
 În mitologia germanică, Thor, zeul tunetului, era reprezentat ținând în mâna  dreaptă un fulger, iar în stânga un sceptru împodobit cu crini.
În Franța, floarea de crin este simbolul regalității.
***
3. Amaryllis 
Sunt flori originare din America de Sud. Există în variante de alb, roșu și în diferite nuanțe obținute prin încrucișare. Fac parte din familia Liliacaee.

 

4.Crinul pestriț

   
Crinul pestriț era considerat de alchimiști ca plantă de origine divină și era numit ”rădăcina de aur”. În Siberia dăinuie o credință : cel care se atinge de un asemenea crin devine puternic, îndrăzneț și viteaz, deoarece această floare a crescut din inima unui cazac căzut în luptă. De aici se trage denumirea lui siberiană-”inimă înflăcărată”.

Bujorul-legende și simboluri

 

Denumirea științifică al bujorului, Paeonia lactiflora, provine din numele Paeon, o divinitate a vindecarii.
Paeon, elev al lui Asclepius, zeul medicinii și al vindecării, fusese învățat de zeița Leto (mama lui Apollo și zeitate a fertlității) cum sa găsească pe muntele Olympus (Olimp) o rădăcina magică care avea darul de a alina durerile femeilor la naștere. Acest lucru a provocat invidia lui Asclepius, și dorința lui de a-și ucide învățăcelul. Pentru a-l salva din mâinile lui Asclepius, Zeus l-a transformat pe Paeon într-o floare de bujor. În antichitate, semințele de bujor erau folosite frecvent de femeile aflate în pragul nașterii.
Utilizat pentru a vindeca rănile lui Marte și Pluto, bujorul era inzestrat cu puteri majore datorate înfloririi lui in noptile cu lună plină. Pentru a folosi puterile vindecatoare ale acestei flori, se spunea ca rădăcinile trebuie culese numai în timpul nopții. Dacă cineva deranja bujorii la lumina zilei, ciocănitorile își făceau apariția și scoteau ochii nefericitului culegător.

În China unde cultura bujorului are o vechime de mai mult de  de o mie de ani, aciasta floare este omagiata  ca simbol al longevității.
Numit în chinezește “Sho-yo” (“plantă medicinală”), el reprezenta familia regală din China și era considerat o floare a prosperității și un simbol al frumuseții și bogăției.
Într-o legendă chinezească se povestește despre bujorul din templului lui Sorim din NakYang.
Regina Mu, în toiul unei petreceri care avea loc în orasul Jang-Ahn, a vrut să își demonstreze autoritatea supremă și le-a poruncit tuturor florilor să înflorească în același timp, pentru a o face fericită.Toate florile i s-au supus, cu exceptia bujorului. Infuriată, regina l-a exilat în provincie, în localitatea NakYang. Atunci când a ajuns in locul exilului, bujorul a catadicsit să inflorească. Mânia reginei Mu a sporit, ea poruncind să i se dea foc bujorului, însă acesta chiar și după ce a ars, a continuat să înflorească.
Din aceasta legendă provine simbolul bujorului ca floare a loialității.
A patra lună din calendarul chinezesc este numită ”Luna bujorului”.

În Japonia bujorul este un simbol al prosperității. În trecut numai familiile cu adevărat bogate permițându-și să-l  aibă în gradină. Aici bujorul este floarea lunii iunie.

În România,  tradiționala “Sărbătoare a bujorului” are loc în fiecare an, la jumătatea lunii mai,  în localități precum Gura Raului (Sibiu), Comana (Giurgiu), Radomirești (Olt, Plenita (Dolj), Saru Dornei (Suceava),  Rediu (Galați) .
In vechime, bujorii erau folosiți pentru tratarea unor afecțiuni, precum dureri de dinti  dureri de cap sau anchiloze. Se spunea că aceste flori ar putea oferi protecție împotriva unor posesiuni demonice sau a deochiului, ele fiind amplasate de-a lungul drumului către ușa de intrare a caselor.

                                                       ***
În folclor, bujorul era legat de lună pentru că se credea că fusese creat de zeița Lunii, pentru a-i reflecta pe timpul nopții razele.
În Evul Mediu, “lunaticii” erau tratați prin acoperirea corpului lor cu frunze și petale de bujor. Totodată, se credea că semințele de bujor puse sub pernă puteau împiedica apariția coșmarurilor.
Se mai spune că bujorul are calități de stimulare a vieții sexuale. Florile de bujor dintr-o vază sau chiar un tablou cu bujori așezat în dormitor creează un efect benefic în plan erotic.

Bujorul este floarea emblematică a statului american Indiana.

Trei legende despre ghiocei

1.
In poemul lui  Homer ”Odiseea”,zeul Hermes îi dă lui Ulise o iarbă numită ”moly”(galanthus nivalis,adică ghiocel).Folosind-o,Ulise a devenit imun la vrăjile pentru uitare ale vrăjitoare Circe...
2.
Conform unei legende creștine,după alungare din Grădina Raiului a lui Adam și Eva.,un înger a transformat
fulgii de zăpadă în flori de ghiocei,pe care le-a dăruit celor doi păcătoși ca un simbol al speranței ți al izbăvirii
de păcat.
3.
O legendă germană ne povestește că,atunci când Dumnezeu a terminat de făcut toate lucrurile și ființele de pe pământ,i-a spus zăpezii să meară să ceară florilor puțină culoare.Florile au refuzat,cu excepția ghiocelului care
i-a dat din culoarea sa albă...Drept răsplată,ghiocelul a primit darul de a fi cea dintâi floare care răsare după
trecea iernii, după ultima zăpadă.