De pe podele urcă valuri moi
De umbră și pe masă se întind.
Oglinda-și limpezeste iazul mort
Intr-un izvor cu seară, cristalin.
Lumina zboară vie peste geam.
Amurgul din afară le-a uitat.
Lalelele ce galbene mai ard
In sfeșnicul subțirelui pahar.
Potirul nou al florilor e pumn
Inchis ușor pe câte-un licurici,
Potirul lor de porțelan acum
Își strânge-n umbre focul licărit.
Lalele stinse din odaie fug,
Oglinda-n apa morților le ia,
Năluca lor, în vis, rămâne fum.
Așa doresc și sufletu-mi să stea.
