Legende despre trandafir ( I )

Trandafirul este menționat pentru prima oară într-o însemnare sumeriană străveche. Textul spune că un mic număr de arbuști a fost aduși de regele akkadian Sargon I, dintr-o expediție militară intreprinsă dincolo de Tigru, și plantați apoi în grădina sa.
Persanii au o poveste tragică despre trandafirul rosu: o privighetoare, îndrăgostita de un trandafir alb, l-a îmbrățișat atât de strâns, încât spinii i-au străpuns inima și sângele a colorat în roșu floarea .Motivul privighetorii și al trandafirului este foarte des întâlnit în poezia persană. Această poveste persană l-a inspirat și pe Oscar Wilde atunci când a scris povestea "Privighetoarea și trandafirul".
***
 Responsabil cu aducerea trandafirului în Europa se pare că este Alexandru cel Mare, care, după un război în Persia, a adus cu el nenumărate comori, printre care și trandafirul. Herodot nespune că Midas, regele mitic, a adus floarea pe pământ grecesc.
În Grecia trandafirul era simbolul dragostei și al frumuseței.Grecilor le plăceau ghirlandele de trandafir , ei împodobeau cu trandafiri carul de luptă al soldatului , ce se întorcea victorios din război, îi presărau drumul cu trandafiri. Coroana de trandafiri împodobea capul miresei , iar cărarea ce ducea spre casa ei și așternutul nupțial erau presărate cu petale parfumate de trandafiri.
***

O altă legendă grecească spune că trandafirul ar fi fost destinat sa fie cea mai frumoasa floare. Zeița florilor, Chloris, a creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, foarte dragă ei, și a vrut ca noua floare să nu aibă pereche pe lume. De aceea, i-a convocat pe ceilalți zei ca fiecare să-i dăruiască câte ceva din atributele lor:

Dyonissos i-a dăruit parfumul amețitor, Cele trei Grații i-au dat strălucirea, veselia și farmecul. Zephyr, vântul de primăvară, a dat la o parte norii pentru ca Apollo să-l lumineze și să-l înflorească. La urmă, Ares, zeul războiului, i-a dat in dar spinii, pentru ca floarea să își poată apăra frumusețea.

***
Trandafirul, ca floare a dragostei, trebuia să fie asociată si Afroditei. După cum afirmă Anacreon, trandafirul a luat ființă din spuma albă ca laptele, care învelea corpul Afroditei, când zeița dragostei a ieșit din unda mării, înconjurând-o ca o ghirlandă.

***

Alte legende spun ca trandafirul s-ar fi născut dintr-un surâs al lui Cupidon, iar spinii ar fi, de fapt, săgeti metamorfozate ale zeului-copil.

Motivo da rosa (Motivul trandafirului)

Autor:
Cecilia Meireles

 

                                    Nu te mâhni când vezi căzând petala:
                                    A nu mai fi, e tot un mod de-a fi.
                                    Și roze de cenușă spulberată
                                    O să descoperi, lângă cele vii.

                                    Parfumul meu chiar și din spini se lasă:
                                    În cele patru vânturi va pluti.
                                    Mi-or răsfoi eterna desfoire,
                                    Şi-n veci pierdută, vecinic m-or găsi.

                    

Rondelul crizantemei

Autor:
Al.Macedonski

                                     O crizantemă în mișcare
                                     E-mpărăteasa strălucită
                                     Printre roșatica-nserare
                                     Peste gradina răspândită.

                                     Minune-abia închipuită,
                                     Și mai mult mica decât mare,
                                     O crizantemă în mișcare
                                     E-mpărateasa strălucită.

                                     Îi este fața zugrăvită
                                     Spre-a fi aceeași arătare
                                     De tinerețe neclintită,

                                     Ș-a fi crezută de oricare.

                                     O crizantemă în mișcare.

Floarea-soarelui

Autor:
Ioana Voicilă-Dobre

                                       Buna dimineața, Soare !
                                       spuse floarea .
                                       Și el îi dărui petale noi din raze
                                       și cu un nume nou o înălţă.
                                       Buna dimineața, floarea-soarelui !
                                       spun copiii.
                                       Și fiinţa ei îşi pleacă privirea
                                       din cerul pământesc
                                       desenând umbre razelor împărăteşti.
                                       Fericiți, fii Terrei
                                       mângâie încă astrul iradiind în floare.

Rondelul rozelor de azi și de ieri

Autor:

Al.Macedonski

                                     
                                      Umbrit de rozele ce-au fost,
                                      Visând sub rozele de-acum,
                                      Aș vrea obștescul adăpost
                                      Să-mi fie la un colț de drum.

                                      Știu al vieții mele rost
                                      Simțirea din al lor parfum,
                                      Umbrit de rozele ce-au fost,
                                      Visând sub rozele de-acum.

                                      Oricui va spune pe de rost
                                      Că nu-mi vrui soarta nicidecum
                                      Născut în ceasul cel mai prost...
                                      Dar am trăit, nu prea știu cum,
                                      Umbrit de rozele ce-au fost.

Anemone (legende)

Numele anemonei provine din vechiul cuvânt grecesc "ánemos" , însemnând "vânt".
Conform unei legende din Grecia antică , Anemona era o frumoasa nimfă de care se îndrăgostiseră atât Zephyr (Zefir) , vântul dulce al primăverii , cât și Borea , zeul vântului de vest.Geloasă , zeita florilor , Chloris , a transformat-o pe nimfă într-o floare care se ofilea în perioada sosirii vântului Zefir.
Într-o alta legendă grecească , vântul Anemos își trimitea an de an mesagerii , anemonele , în primele zile ale primăverii.
 ***
Într-un alt mit  se spune ca anemonele s-au ivit din lacrimile vărsate de Aphrodita pentru Adonis.Îndrăgostită de Adonis , l-a ținut în preajma ei mai mult decât îngăduiau zeii (Zeus hotărâse ca acesta să stea o jumătate de an cu Aphrodita și jumătate de an cu Persephona) . Frumosul tânăr a fost ucis de către gelosul zeu al războiului , Ares . Atunci când își jelea iubitul , Afrodita a jurat că el va trăi veșnic , din lacrimile ei născându-se  anemona.Într-o altă variantă , anemonele au apărut din picăturile de sânge căzute din trupul sfârtecat a lui Adonis.
***
 În Palestina , se credea că anemonele au apărut prima dată sub crucea lui Isus , din sângele picurat de pe cruce .De altfel , în Europa , anemona era numită "floarea pascală" sau "floarea Paștelui" , pentru că ea înflorea de obicei în perioada marii sărbători crestine.La curtea regelui Edward I al Angliei , anemonele  erau utilizate pentru a vopsi ouăle de Paște.

Rondelul rozelor ce mor

Autor:

Al.Macedonski

                                      E vremea rozelor ce mor,
                                      Mor în grădini, să mor și-n mine --
                                      S-au fost atât de viata pline,
                                      Și azi se sting asa ușor.

                                      În tot, se simte un fior,
                                      O jale e în orișicine.
                                      E vremea rozelor ce mor --
                                      Mor în grădini, și mor și-n mine.

                                      Pe sub amurgu-ntristător,
                                      Curg vălămșaguri de suspine,
                                      Și-n marea noapte care vine,
                                      Duioase-și pleacă fruntea lor... --
                                      E vremea rozelor ce mor

Strofe cu trandafiri

Autori

Femeile-s ca trandafirii: cresc,                                      
De-abia au înflorit și se-ofilesc.
Vai, de floare-abia au parte,
Și mândrele petale-s scuturate.


William Shakespeare, ”A 12-a noapte”)

În cea mai uscată şi mai albă
întindere
infinit dureroasă a deşertului,
mi-am pierdut liniştea sufletului -
şi am găsit acest trandafir
   (Rumi)
***

Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.
Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?
Cânta privighetoarea şi repeta zefirul;
O zi de fericire, un an de lacrimi cere...
(Omar Khayyam)

***

Sorbi cu sete, îndelung... nectarul
Dar după ce luă din flori - albina - plinul,
Îi prinse-n coadă - trandafirul - spinul,
Căci unde-i dulcele alăturea-i amarul.

(Cornel Stelian Popa)

Rondelul Rozelor de August

Autor:
Al.Macedonski 

                                 Mai sunt încă roze, -- mai sunt,
                                 Și tot parfumate și ele
                                 Așa cum au fost și acele
                                 Când ceru-l credeam pe pământ.

                                 Pe-atunci eram falnic avânt...
                                 Priveam, dintre oameni, spre stele; -
                                 Mai sunt încă roze -- mai sunt,
                                 Și tot parfumate și ele.

                                 Zadarnic al vieței cuvânt
                                 A stins bucuriile mele,
                                 Mereu când zâmbesc uit, și cânt,
                                 În ciuda cercărilor grele,
                                 Mai sunt încă roze, -- mai sunt.

Flori de mac

Autor:
Lucian Blaga

                               În frunza de cucută amară
                               îmi fluier bucuriile-și-o- neînțeleasă teamă
                               de moarte mă pătrunde,
                               cum vă privesc pe malul mării de secară,
                               flori de mac.

                               Aș vrea sa vă cuprind,
                               că, nu stiu cum, petalele ce le purtați
                               îmi par urzite
                               din spuma rosie
                               a unui cald și-nflăcărat amurg de vară .

                               Aș vrea să vă culeg în brațe
                               feciorelnicul avânt,
                               dar vi-e atât de fragedă podoaba,
                               că nu-ndrăznesc,
                               o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.

                               Și-aș vrea să vă strivesc,
                               că sunteți roșii, roșii
                               cum nu au putut să fie pe pământ
                               decât aprinșii, marii stropi de sânge ce-au căzut
                               pe stânci
                               și pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
                               când s-a-ngrozit de
                               moarte.