Floare de crin

Autor:Gabriela-Gențiana Groza
Volumul ”Lampioanele vii (2009)

                                   Pe ramul vremii când ai răsărit
                                   Zadarnic te-ai voit neînsemnată,
                                   Miresme ca de rai s-au răspândit
                                   Din taina firii tale-nveşmântată.

                                   Aduni în cupă roua de pe cer
                                   În candelă frumos mirositoare
                                   Şi se topeşte gândul efemer
                                   În zori de zi, de doru-ţi, dragă floare.

                                   În straiul pur ghicesc podoabe noi,
                                   Dai gâzelor tain în miez de zi,
                                   Când stau pe sânul tău şi cântă-apoi
                                   Sfioase lieduri mugurilor vii.

                                   Pe ramul vremii iar ai înflorit
                                   Şi ţi-ai deschis corola ne-ntinată,
                                   Miresme ca de rai, fără sfârşit,
                                   S-au răspândit din mantia-ţi curată.

                                   Iar de pe ram de ai plecat, am strâns
                                   Duios, şirag de mici mărgăritare,
                                   E bucuria-nghiocată-n plâns
                                   C-apari şi-n primăvara următoare.

Legenda liliacului

Motto:
”Veniți, privighetoarea cântă
Și liliacul e-nflorit”
 (Al. Macedonski)

Patria liliacului este Persia. Această floare are o legendă plină de poezie.

Odată, prin aprilie, când pământul aștepta cu nerăbdare darurile cerești, Flora, zeița florilor și a tinereții, s-a dus să-l deștepte pe Soare, ca să poată vedea mai curând veșmântul fermecat al copacilor, să audă cântecul păsărilor, să se cufunde în marea de flori parfumate. Auzind chemarea Florei , soarele, în tovărășia zeiței Iris, frumoasa sa soție, a coborât pe pământ.

Amestecând razele multicolore ale curcubeului cu cele aurii ale soarelui, zeița florilor și a tinereții a început să stropească cu acest amestec pășunile, câmpiile, copacii. Oriunde cădeau asemenea stropi, pe loc apăreau clopoței albaștri, steluțe bătând în roz, felinare purpurii, umbreluțe aurii. Când a ajuns pe tărâmurile de nord ale pământului, a văzut cum culorile curcubeului se terminaseră. Îi rămăsese doar un pic de liliachiu.

Atunci, Flora a început să stropească pământul cu această culoare. Pe locurile în care cădeau stropii, apăreau florile de liliac. Iată de ce, liliacul nu înflorește, nicăieri, atât de abundent ca în țările nordice.

Rondelul primăverii

Autor:Al.Macedonski

                                  Se-ntrec în cântec guguştiucii,
                                  Ne-anunţă ei pe noi, uitucii,
                                  Că am uitat de primăvară
                                  Şi, iată, e prezentă iară.

                                  Plouă cu picuri de chitară
                                  Ce bat discret, la geam, spre seară,
                                  Se-ntrec în cântec guguştiucii,
                                  Ne-anunţă ei, pe noi, uitucii.

                                  Senină, floare-albastră, rară,
                                  Ici, colo, codrul îl presară,
                                  Dansează mâţişorii luncii,
                                  Ies ghiocei cu frunze lucii

                                 Se-ntrec în cântec guguştiucii...

Cea mai frumoasă floare

Autor: Radu Stanca 

                             ”Ce să-ți aduc, iubito, de pe mare?”
                              O întrebă în șoapte într-o zi.
                             ” Din insule pierdute-n depărtare
                              Cea mai frumoasă floare care o fi.”

                              Abia se mai zărește-acum catargul.
                              Pe țărm cu ochii-nchși și mâna- sân
                              O fată albă, măsoară largul,
                              Și-n ochii ei clipește-un somn păgân.

                              Dar florile, prea multe într-o seară,
                              Cu pești de aur prinși la subțiori,
                              Corabia de foc o scufundară,
                              Și toți muriră-ncolăciți de flori.

                              Pe țărm stau două fete-n așteptare:
                             ”Ce ți-ai dorit ca dar în acest an?”
                             ”Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare-
                              Cea mai frumoasă scoică din ocean”...

Două poezii cu ghiocei

1.Ghiocelul
Autor:

Otilia Cazimir

                                  Spre sfârșit de iarnă grea,
                                  De sub pătura de nea,
                                  S-a ivit un ghiocel,
                                  Aninat ca de cercel,
                                  Intr-un vârf de firicel.
                                  Ghiocelul clopoțel !

                                  El a dat de veste, el,
                                  Că dorita primăvară,
                                  A venit din nou în țară,
                                  Cu căldură și cu soare,
                                  Pentru fiecare floare.

2. Ghiocel
 Autor:
Doru Năstăsoiu 

Cu chip de clopoțel plăpând
Ieșit cu greu de sub zăpadă
Sunt eu mic, dar am de gând
Plecat să stau, sa nu se vadă.

Nu sunt frumos, nu am miros
Dar nu mă faceți de ocară
Ca m-am grăbit sa ies de jos
S-aduc cu mine primăvara!

Pentru trandafirul din scaunul împărătesc

Autor:
Lucian Blaga

                                Roz trandafir, frumseţea ta
                                nu m-a cruţat. Din drum m-abat
                                şi mă răsfir, când zmeu - când stea -
                                prin ziua şi prin soarta ta.
                                Roz trandafir, care te-nalţi
                                suprafiresc la albe curţi
                                din scaunul împărătesc,
                                pe lespede în faţa ta
                                şi gândul ar îngenunchea.

                                Sau poate că tu nici nu eşti?
                                Vezi - sufletul mi-e-n cumpănă.
                                O, dac-aş şti, aş căuta,
                                o, dac-aş şti că fiinţă n-ai,
                                aş căuta să-mi înfloreşti
                                aievea-ntruchipându-te,
                                să nu-mi adii ca din poveşti
                                sau din închipuiri de rai.

                                Zmeu tulbure şi amăgit -
                                eu mi-aş stârni grădinile,
                                trimite-mi-aş albinele -
                                din ceara răsăritului
                                cu foi, pleoape, ghimpi pe fir,
                                să te clădească trandafir
                                de la nămiezi la asfinţit.

Rondelul privighetoarei între roze

Autor:
Al.Macedonski 

                                   A nopţii sublimă măiastră
                                   E-ascunsă-ntre roze, şi cântă,
                                   Grădina ce-mi stă sub fereastră

                                   În raze de-argint se-nveşmântă.

                                   O vrajă şi albă ş-albastră
                                   Din ceruri, spre lume s-avântă.
                                   A nopţii sublimă măiastră
                                   E-ascunsă-ntre roze, şi cântă.

                                   Chiar roza ce moare în glastră,
                                   De legile firii înfrântă,
                                   Tresare, în pacea sihastră,
                                   La glasul, cu care-o-nmormântă
                                   A nopţii sublimă măiastră.
 

Legende despre trandafir ( II )

O altă legendă arabă relatează apariția trandafirului galben: profetul Mahomed, aflat departe de casă, presimte ca soția sa, Aisha, nu îi este credincioasă și cere în vis sfatul Arhanghelului Gavriil; acesta îi spune să se întoarcă acasă și să-i ceară soției să arunce din mână obiectul pe care iî are; dacă acesta își va schimba culoarea, atunci va avea dovada necredinței. Aisha și-a întâmpinat soțul cu un buchet de trandafiri albi  care au devenit galbeni atunci când au atins apa lacului în care au fost aruncați.
                                              *
Un mit hindus arata ca doi dintre marii zei s-ar fi certat odată pentru că nu se puteau pune de acord cu privire la cea mai frumoasă floare din lume. Vishnu prefera trandafirul, iar Brahma, care nu văzuse niciodată  un trandafir, prefera lotusul. Când Visnu i-a arătat pentru prima dată un trandafir, rivalul sau a trebuit să fie de acord că nici floarea de lotus nu îl putea întrece.
                                              *
Despre spinii trandafirului, Zarathustra spune ca aceștia sunt invenția diavolească a spiritului răului, Ahriman.
                                              *
In Evul Mediu creștin, cea mai cunoscuta utilizare a trandafirului a fost aceea creată de Papa Leon al IX-lea, în secolul al XI-lea. El a inițiat ceremonia trandafirului auriu, trimis anual unui monarh european ca semn al stimei și rasplată a faptelor apreciate de Sfânta biserică.

.

Oare cum or fi florile

Autor:
Ana Blandiana 

                                        Oare cum or fi florile
                                        Când nu se uită nimeni la ele
                                        Şi se dezbracă pe furiş
                                        Până la piele?

                                        Cum or fi arătând romaniţele
                                        Când îşi dau jos rochiţele
                                        Lor albe cu centura aurie,
                                        Pe care toată lumea le ştie?

                                        Cum or fi oare stânjeneii
                                        Când îşi leapădă cămăşuţele şi ciorăpeii
                                        Albaştri ca zarea fără nici un pic de gri,
                                        Pe care îi poartă şi noapte şi zi?

                                        Şi cum pot să fie crăiţele
                                        Când îşi leagănă fustiţele
                                        Încreţite, cu horbote şi cu dantele,
                                        Ca să se minuneze lumea de ele?

                                        Şi cârciumăresele cum or fi
                                        Fără catrinţele lor roşii şi portocalii,
                                        Fără iile lor strânse-n brâuri
                                        Cu-arnici, cu alesături şi râuri?

                                        Şi, mai ales, trandafirii cum arată, oare,
                                        Fără costumele lor atât de elegante,
                                        Încât par să fie croite pentru o serbare
                                        La care părinţii se maschează-n plante?

                                        Tare-aş mai vrea să se întâmple odată,
                                         Într-o singură clipă, fără sfială,
                                         Să pot zări, pe furiş, cum arată

                                         Florile în pielea goală.

Rondelul florilor de lună

Autor:
Al. Macedonski

                                           Flori de lună ce s-agață
                                           Schimbă apa în brocart;
                                           Printre frunze prinde viață
                                           Câte-un cântec de Mozart.

                                           Spre Saint-Cloud, ce doarme-n față,
                                           Val de val se duce spart;
                                           Flori de lună ce s-agață ,
                                           Schimbă apa în brocart.

                                           Peste-a Senei verde față
                                           Dulci și lungi fiori se-mpart,
                                           Și de țărmi ce se răsfață,
                                           Când corăbii se despart,
                                           Flori de lună se agață.