Vijelioase flori, din pământ aburind,
ca niște strigăte cresc, saltă zâmbind.
Care e vrerea lor gingașă-n vreme?
Noaptea-n grădinile mari nu se vor teme?
Însă-n mijlocul lor, bolnav de vis,
ochiul lui Dumnezeu șade deschis...
Haina lui mirosind a ierburi si cer -
fără să știe orașul de piatră si fer.
Mânile micilor flori intră-n pământ,
morții când le sărută știu dacă-i vânt,
și de pe dânsele sorb ploaia și veștile.
Astfel, în flori îsi deschid mortii fereștile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu