Albăstrele - Povești și simboluri

Albăstreaua (lat. Centaurea cyanus) este o plantă erbacee anuală, erectă, înaltă de 0,5–1 m, din familia Asteraceae.
Plantă europeană, albăstreaua crește în zonele de deal și de câmpie, fiind întâlnită mai ales în lanurile de grâu și de secară. Ajunge la maturitate între lunile iulie-septembrie și are o durată de viață de 1-2 ani. Planta este acoperită de peri de mici dimensiuni, care îi conferă un aspect mătăsos. În ciuda numelui, florile plantei sunt atât albastre, cât și alb-roz sau roz-violacee.

Denumirile populare ale florii sunt foarte numeroase: albăstriță, vinețea, vinețică, (reg.) ghioc, zglăvoc, floarea-grâului, floarea-paiului, floare-vânătă,  iarba frigurilor, măturice, tătăișă vânătă.
De-a lungul timpului oamenii au descoperit proprietățile terapeutice ale acestor delicate flori. Albăstrelele sunt folosite în cosmetică, datorită efectelor calmante și tonifiante, având efect împotriva îmbătrânirii.
***
O legendă spune că zeița fertilității Ceres le-a luat sub ocrotirea sa  atunci când a aflat că agricultorii vor să le stârpească din lanurile de secară. Ea a hotărât ca albăstrelele să împodobească snopii de grâu și de secară la sărbătoarea secerișului.
La slavi acest obicei dăinuie din vemuri străvechi. Primul mănunchi de spice cules era încins cu o cunună de albăstrele și primea un nume. Era adus acasă însoțit de cânece, într-o atmosferă solemnă, și așezat sub icoană.

 O altă legendă povestește despre un tânăr a cărui culoare preferată era culoarea albastră.Se îmbrăca în albastru și se împodobea  cu flori albastre culese de pe câmp. Într-o bună zi tânărul a fost găsit mort într-un lan printre flori...Atunci zeița Flora i-a transformat trupul într-o albăstrea iar numele să Cyanus (Tianus) se regăsește în numele latin al florii...
***
În Belgia albăstrița este simbolul libertății.
Culoarea albastră simbolizează  fidelitatea, statornicia...
În literatura germană, în lirica lui Novalis ( romanul Heinrich von Ofterdingen) floarea albastră se metamorfozează în femeie luând chipul iubitei și tulburând inima eroului. Ea simbolizeaza nostalgia infinitului, aspirația spre absolut.
Motivul florii albastre apare și la poetul italian Leopardi și la Eminescu. (”Floare albastră”)

Freziile - parfum și delicatețe

Motto:
"A fi viu nu-i de ajuns. Mai trebuie soare, libertate şi… o mică floricică." (Hans Christian Andersen)

***Inima zvâcni si se opri in loc. Nu se mai auzea nici un zgomot, insa in camera plutea o unda de parfum distinct, imbatator. Era parfumul florilor de frezia”.
Asa se încheie, plin de înfrigurare și de speranță, celebrul roman al lui A.J.Cronin, “Gran Canaria”.

Freziile sunt flori de primăvară îndrăgite pentru parfumul lor deosebit și aspectul delicat. Originare din Africa de Sud, primăvăraticile frezii iubesc soarele și căldura. Iși răspândesc cu dărnicie mireasma în mediile  prietenoase. Freziile simbolizează misterul, inocența dar și prietenia cu toate celelalte sentimente legate de ea: sinceritate, dragoste, speranță, armonie, delicatețe.

***
 Dacă ne uităm în zodiac, frezia este floarea perfectă pentru cei născuți în zodiile Balanță sau Pești.
În buchetele de mireasă, frezia albă simbolizează feminitate, grație, puritate.
Freziile galbene simbolizează prietenia iar freziile roșii simbolizează armonia și încrederea.

Magnolia - Legende și simboluri

Magnolia virginiana

Primele magnolii (Magnolia virginana) au fost aduse în Europa în anul 1688. Numele florii provine din numele botanistului francez Pierre Magnol (1638-1715), care a fost și directorul Grădinii Botanice din Montpellier.
Karl von Linne a descris această plantă și a rebotezat-o după numele botanistului francez.

Magnoliile formează un gen de plante cu flori, integrate în familia Magnoliaceae care cuprinde 110 specii, arbori și arbuști din regiunile
 temperate și calde.
 Fructe de magnolie (Argentina)

Magnoliie au o distribuție naturală discontinuă cu un centru principal în Orient(estul și sudul Asiei Centrale) și un ventru secundar în estul Americii de  Nord, America Centrală și America de Sud. Sunt plante extrem de vechi. S-au găsit specimene fosilizate cu aproape o sută de milioane de ani în urmă.
Magnolia grandiflora

Magnolia fost asociată de-a lungul timpului cu frumusetea si perseverenta, dar si cu demnitatea, spiritul nobil și dragostea pentru natură.

Magnolia este un simbol al suavității femeii cu pielea albă, parfumul florii sugerând acel inefabil ”etern feminin” atât de greu de definit, deoarece este mereu aluziv și nevăzut.

Conform unei legende, magnoliile de un alb pur se ofilesc rapid și se îngălbenesc atunci când sunt culese, ca și cum sinele lor inviolabil și spiritual moare când este prihănit de o atingere materială.

În China antică Magnolia denudata este denumită "Yu-Lan",  adică "orhideea de jad" iar Magnolia fuscata este numită "Han hsiao hua" , adica "Floarea cu zambet secret" (sugerând zambetul iubitor al unei fete modeste). Chinezii o consideră ” floarea care spune bun-venit primăverii”

In Statele Unite magnolia este floarea-simbol a statelor Luisiana și Mississipi.

Crizanteme - Povești și simboluri (II)

In Franța primele crizanteme apar în jurul anului 1770.
In anul 1789 căpitanul de vas Pierre-Louis Blanquart din Marsilia aduce dintr-o călătorie în China trei varietăți,( alb, violet, și purpuriu) de ”cultivar”( o plantă obținută din cultivare prin selecție, în grădini și multiplicată în pepiniere) care era rezistent la frigul iernii.
Acest ”chrysanyhemum indicum” se aclimatizează repede și va impodobi grădinile particualare din sec.al XIX-lea. Dar  această crizantemă chinezească avea flori mici.

  Chrysanthemum indicum, 野菊 yeju, forme sauvage

Botanistul Robert Fortune introduce în Europa in 1862 și 1863 varietăți cu flori mari din Japonia.
Hibrizii obținuți din crizanteme chinezești și japoneze au cunoscut un succes absolut în vreme de toamnă.
In calendarul floral chinezesc, crizantema este floarea lunii septembrie, iar în cel englezesc, floarea lunii noiembrie, când înflorește natural în grădini.
In emisfera sudică  înflorește natural în aprilie, mai, iunie.
In zilele noastre o întâlnim aproape, tot anul, datorită progreselor floriculturii.
Crizantemele moderne sunt mult mai decorative decât rudele lor campestre.

O  legendă creștină, ne povestește că steaua care i-a condus pe Regii Magi la Betleem, le-a aratat acestora,  locul în care se născuse Mântuitorul, întrupându-se sub forma unei crizanteme aurii la intrarea în grajdul unde se afla acesta.

In limbajul victorian al florilor, crizantema simbolizează :
- Crizantema galbenă : respingere delicată a avansurilor amoroase.
- Crizantema roșie : o propunere sau o invitatie de a începere a unei noi relatii.
- Crizantema albă : o cerere de a fi sincer , “spune-mi adevărul’ , “fii cinstit”.

 Crizantema este darul specific pentru cea de-a treisprezecea aniversare a căsătoriei.

Surse diverse...

Crizanteme - Povești și simboluri ( I )

Crizantemele, numite și tufănele, dumitrițe, margarete de toamnă, sunt un gen de flori (Chrysanthemum), format din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae, native Asiei și Europei de nord-est.(Wikipedia)

Până la sfârșit de  secol XV , englezii le-au numit “ gălbenelele porumbului” . Odată cu importarea lor din Orien, au primit numele de“chrysanthemum”.
Numele, conferit de către Karl Linne, are semnificația de “floare gălbui –aurie”. În limba greacă , el semnifica, literalmente, “floare de aur” , fiind compus din “chrysos” (aur) si “anthos” (floare).
In China  crizantema este cultivată de peste 3000 de ani. Este menționată de filosoful Confucius pe la anul 500. Era numită ”floarea vieții”sau ”floarea Orientului”. Un vechi proverb chinezesc ne sfătuiește: ”Dacă vrei să fii fericit toată viața, apucă-te și cultivă crizanteme”
 Tao Yanming , primul cultivator de crizanteme menționat documentar , în anul 400 en, a adus faima orașului său,  numit,  după moartea sa , “Juxian” , adică “orașul crizantemelor”.
Crizantema este asociată cu vârsta înaintată și cu înțelepciunea, dar și cu retragerea din viața publică a unui învățat.

In Japonia crizantema a fost adusă de călugării budiști Zen, în anul 400.
Ea devenit un simbol pentru Mikado, fiind reprezentată cu 16 petale asemeni soarelui răsărind.
O legendă japoneză povestește că la începuturile lumii cerul era atât de plin de zei și zeițe încât zeul Izanagi și zeița Izanami au fost trimiși pe pământ, pe un pod de nori.
 Cu această ocazie, zeita Izanami a creat zeii vânturilor, munților, mării, și a murit în timp ce dădea naștere zeului focului. Izanagi a urmat-o pe zeiță pe tărâmul infernal al Nopții Negre, loc în care a fost înfiorat de vederea unor groaznice lucruri și a fost hărțuit de Bătrâna Cotoroanță a Nopții Negre.
Scăpat ca prin minune de fioroasa urmăritoare, Izanami a revenit pe pământ și s-a îndreptat către un râu pentru a face o baie de purificare. S-a dezbrăcat iar atunci când hainele lui au atins țărâna s-au transformat în 12 zei. Bijuteriile lui au devenit flori : una din brătari a luat forma unui crin, o doua pe cea a unui lotus, iar lantul de la găt s-a preschimbat într-o crizantemă aurie.

Timp de 10 secole, emblema japoneză imperială a fost o crizantemă cu 16 petale.
In timpul războiului dinastiilor, care a început in anul 1357 si a durat 55 de ani, fiecare războinic din zona sudică purta o crizantemă galbena, ca un simbol al curajului.
Cea mai înalta distinctie din Japonia este “Ordinul Crizantemei”.
Festivalul anual al bucuriei din Japonia este dedicat crizantemei.
Considerată un simbol al soarelui, crizantema, cu aranjamentul minuțios al petalelor sale, este pentru japonezi  o imagine a perfecțiunii.

Bujorul-legende și simboluri

 

Denumirea științifică al bujorului, Paeonia lactiflora, provine din numele Paeon, o divinitate a vindecarii.
Paeon, elev al lui Asclepius, zeul medicinii și al vindecării, fusese învățat de zeița Leto (mama lui Apollo și zeitate a fertlității) cum sa găsească pe muntele Olympus (Olimp) o rădăcina magică care avea darul de a alina durerile femeilor la naștere. Acest lucru a provocat invidia lui Asclepius, și dorința lui de a-și ucide învățăcelul. Pentru a-l salva din mâinile lui Asclepius, Zeus l-a transformat pe Paeon într-o floare de bujor. În antichitate, semințele de bujor erau folosite frecvent de femeile aflate în pragul nașterii.
Utilizat pentru a vindeca rănile lui Marte și Pluto, bujorul era inzestrat cu puteri majore datorate înfloririi lui in noptile cu lună plină. Pentru a folosi puterile vindecatoare ale acestei flori, se spunea ca rădăcinile trebuie culese numai în timpul nopții. Dacă cineva deranja bujorii la lumina zilei, ciocănitorile își făceau apariția și scoteau ochii nefericitului culegător.

În China unde cultura bujorului are o vechime de mai mult de  de o mie de ani, aciasta floare este omagiata  ca simbol al longevității.
Numit în chinezește “Sho-yo” (“plantă medicinală”), el reprezenta familia regală din China și era considerat o floare a prosperității și un simbol al frumuseții și bogăției.
Într-o legendă chinezească se povestește despre bujorul din templului lui Sorim din NakYang.
Regina Mu, în toiul unei petreceri care avea loc în orasul Jang-Ahn, a vrut să își demonstreze autoritatea supremă și le-a poruncit tuturor florilor să înflorească în același timp, pentru a o face fericită.Toate florile i s-au supus, cu exceptia bujorului. Infuriată, regina l-a exilat în provincie, în localitatea NakYang. Atunci când a ajuns in locul exilului, bujorul a catadicsit să inflorească. Mânia reginei Mu a sporit, ea poruncind să i se dea foc bujorului, însă acesta chiar și după ce a ars, a continuat să înflorească.
Din aceasta legendă provine simbolul bujorului ca floare a loialității.
A patra lună din calendarul chinezesc este numită ”Luna bujorului”.

În Japonia bujorul este un simbol al prosperității. În trecut numai familiile cu adevărat bogate permițându-și să-l  aibă în gradină. Aici bujorul este floarea lunii iunie.

În România,  tradiționala “Sărbătoare a bujorului” are loc în fiecare an, la jumătatea lunii mai,  în localități precum Gura Raului (Sibiu), Comana (Giurgiu), Radomirești (Olt, Plenita (Dolj), Saru Dornei (Suceava),  Rediu (Galați) .
In vechime, bujorii erau folosiți pentru tratarea unor afecțiuni, precum dureri de dinti  dureri de cap sau anchiloze. Se spunea că aceste flori ar putea oferi protecție împotriva unor posesiuni demonice sau a deochiului, ele fiind amplasate de-a lungul drumului către ușa de intrare a caselor.

                                                       ***
În folclor, bujorul era legat de lună pentru că se credea că fusese creat de zeița Lunii, pentru a-i reflecta pe timpul nopții razele.
În Evul Mediu, “lunaticii” erau tratați prin acoperirea corpului lor cu frunze și petale de bujor. Totodată, se credea că semințele de bujor puse sub pernă puteau împiedica apariția coșmarurilor.
Se mai spune că bujorul are calități de stimulare a vieții sexuale. Florile de bujor dintr-o vază sau chiar un tablou cu bujori așezat în dormitor creează un efect benefic în plan erotic.

Bujorul este floarea emblematică a statului american Indiana.