Crizanteme - Povești și simboluri (II)

In Franța primele crizanteme apar în jurul anului 1770.
In anul 1789 căpitanul de vas Pierre-Louis Blanquart din Marsilia aduce dintr-o călătorie în China trei varietăți,( alb, violet, și purpuriu) de ”cultivar”( o plantă obținută din cultivare prin selecție, în grădini și multiplicată în pepiniere) care era rezistent la frigul iernii.
Acest ”chrysanyhemum indicum” se aclimatizează repede și va impodobi grădinile particualare din sec.al XIX-lea. Dar  această crizantemă chinezească avea flori mici.

  Chrysanthemum indicum, 野菊 yeju, forme sauvage

Botanistul Robert Fortune introduce în Europa in 1862 și 1863 varietăți cu flori mari din Japonia.
Hibrizii obținuți din crizanteme chinezești și japoneze au cunoscut un succes absolut în vreme de toamnă.
In calendarul floral chinezesc, crizantema este floarea lunii septembrie, iar în cel englezesc, floarea lunii noiembrie, când înflorește natural în grădini.
In emisfera sudică  înflorește natural în aprilie, mai, iunie.
In zilele noastre o întâlnim aproape, tot anul, datorită progreselor floriculturii.
Crizantemele moderne sunt mult mai decorative decât rudele lor campestre.

O  legendă creștină, ne povestește că steaua care i-a condus pe Regii Magi la Betleem, le-a aratat acestora,  locul în care se născuse Mântuitorul, întrupându-se sub forma unei crizanteme aurii la intrarea în grajdul unde se afla acesta.

In limbajul victorian al florilor, crizantema simbolizează :
- Crizantema galbenă : respingere delicată a avansurilor amoroase.
- Crizantema roșie : o propunere sau o invitatie de a începere a unei noi relatii.
- Crizantema albă : o cerere de a fi sincer , “spune-mi adevărul’ , “fii cinstit”.

 Crizantema este darul specific pentru cea de-a treisprezecea aniversare a căsătoriei.

Surse diverse...

Prinos de flori

Autor : Al.Andrițoiu

                     Veneam cântând spre ochii-ţi visători,
                     cu mari buchete-n braţ. Aveai pe masă
                     grădini şi-alei de felurite flori,
                     ca în Liban, pontifica mireasă. 

                     Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
                     sau flori în munţi, pe nişte stânci severe,
                     flori grase tolănite-n clime dulci
                     şi flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.

                     Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
                     şi de neprihănita-i vâlvătaie,
                     ai pus sub îndoială un poet
                     buchetul risipindu-l prin odaie.

                     M-am răzbunat atunci pe flori. Şi sunt
                     duşmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
                     de trandafiri, cutreier devastând
                     hectare mari de flăcări şi arome.

                     Fără grădini prin anii mei te plimbi,
                     prădând frumos dactilii amintirii.
                     Am pălmi însângerate şi cu ghimpi,
                     că-n drum am pălmuit toţi trandafirii.

Se trec și florile de toamnă

Crizanteme - Publicată în ”Literatura și arta română”, 25 septembrie 1899 sub titlul ”Se trec și florile de toamnă”)
Autor : Dimitrie Anghel

                  Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă
                  Lângă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală
                  Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală.
                  Mor florile mâhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă...

                  Înc-un mănunchi, și câte visuri și primăveri — câtă ruină !
                  Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda câte n-ar mai spune;
                  A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune
                  Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină.

                  Norocu-ntăilor brândușe culese-n zori de zi pe rouă...
                  Cum s-a trecut, și cum trec toate pân' vine moartea să te cheme;
                  Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme;
                  În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă.

                  Și-mbrățișați alături plângem, plângi blândă, candidă vestală,
                  Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi târziu pricepi ce-nsamnă.
                  Brândușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă
                  S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mîndra lui beteală.

Crizanteme - Povești și simboluri ( I )

Crizantemele, numite și tufănele, dumitrițe, margarete de toamnă, sunt un gen de flori (Chrysanthemum), format din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae, native Asiei și Europei de nord-est.(Wikipedia)

Până la sfârșit de  secol XV , englezii le-au numit “ gălbenelele porumbului” . Odată cu importarea lor din Orien, au primit numele de“chrysanthemum”.
Numele, conferit de către Karl Linne, are semnificația de “floare gălbui –aurie”. În limba greacă , el semnifica, literalmente, “floare de aur” , fiind compus din “chrysos” (aur) si “anthos” (floare).
In China  crizantema este cultivată de peste 3000 de ani. Este menționată de filosoful Confucius pe la anul 500. Era numită ”floarea vieții”sau ”floarea Orientului”. Un vechi proverb chinezesc ne sfătuiește: ”Dacă vrei să fii fericit toată viața, apucă-te și cultivă crizanteme”
 Tao Yanming , primul cultivator de crizanteme menționat documentar , în anul 400 en, a adus faima orașului său,  numit,  după moartea sa , “Juxian” , adică “orașul crizantemelor”.
Crizantema este asociată cu vârsta înaintată și cu înțelepciunea, dar și cu retragerea din viața publică a unui învățat.

In Japonia crizantema a fost adusă de călugării budiști Zen, în anul 400.
Ea devenit un simbol pentru Mikado, fiind reprezentată cu 16 petale asemeni soarelui răsărind.
O legendă japoneză povestește că la începuturile lumii cerul era atât de plin de zei și zeițe încât zeul Izanagi și zeița Izanami au fost trimiși pe pământ, pe un pod de nori.
 Cu această ocazie, zeita Izanami a creat zeii vânturilor, munților, mării, și a murit în timp ce dădea naștere zeului focului. Izanagi a urmat-o pe zeiță pe tărâmul infernal al Nopții Negre, loc în care a fost înfiorat de vederea unor groaznice lucruri și a fost hărțuit de Bătrâna Cotoroanță a Nopții Negre.
Scăpat ca prin minune de fioroasa urmăritoare, Izanami a revenit pe pământ și s-a îndreptat către un râu pentru a face o baie de purificare. S-a dezbrăcat iar atunci când hainele lui au atins țărâna s-au transformat în 12 zei. Bijuteriile lui au devenit flori : una din brătari a luat forma unui crin, o doua pe cea a unui lotus, iar lantul de la găt s-a preschimbat într-o crizantemă aurie.

Timp de 10 secole, emblema japoneză imperială a fost o crizantemă cu 16 petale.
In timpul războiului dinastiilor, care a început in anul 1357 si a durat 55 de ani, fiecare războinic din zona sudică purta o crizantemă galbena, ca un simbol al curajului.
Cea mai înalta distinctie din Japonia este “Ordinul Crizantemei”.
Festivalul anual al bucuriei din Japonia este dedicat crizantemei.
Considerată un simbol al soarelui, crizantema, cu aranjamentul minuțios al petalelor sale, este pentru japonezi  o imagine a perfecțiunii.

Lăcrimioare

Autor: Vasile Alecsandri

                                  Multe flori lucesc în lume,
                                  Multe flori mirositoare!
                                  Dar ca voi, mici lăcrimioare,
                                  N-are-n lume nici o floare,
                                  Miros dulce, dulce nume!

                                  Voi sunteți lacrimi de îngeri
                                  Pe pământ din cer picate,
                                  Când prin stele legănate
                                  A lor suflete curate
                                  Zbor vărsând duioase plângeri.

                                  Sunteți fragede și albe
                                  Ca iubita vieții mele!
                                  Cu voi, scumpe strugurele,
                                  Albe mărgăritărele,
                                  Primăvara-și face salbe.

                                  Dar deodată vântul rece
                                  Fără vreme vă cosește!
                                  Astfel soarta crunt răpește
                                  Tot ce-n lume ne zâmbește...
                                  Floarea piere, viața trece!

Lavanda sufletului

Autor: Christiane (?)
 

                      Valuri calde de parfum
                      Au croit prin mine drum;
                      Ostoiesc cum să m-adun
                      Şi cuvinte n-am să-ţi spun.

                      Un parfum de levănţică
                      M-a udat, m-a înflorit,
                      Sfătuindu-mă că-s mică
                      Şi mi-i vremea de-mplinit.

                      Boarea-albastră-nsufleţeşte,
                      Ne petrece repetat,
                      Înseninează şi stropeşte
                      Sufletu-mi însingurat.

                      Ce mă fac când s-o găta
                      Elixirul parfumat?
                    ...

Zambile - legende și simboluri

Zambila, iacintul, (Hyacinthus orientalis) este o plantă, perenă, care este originară din Orientul Mijlociu, (Turcia,  Bagdad și Alep). S-a răspândit în toată lumea. Florile sale, grupate câte 5-10 pe o tijă subțire, au cele mai diverse culori. alb, roz, albastru, violet, purpuriu, galben, portocaliu, roz piersică, roșu, violet...
Zambila cultivată s-a născut după 400 de ani  de selecție minuțioasă.
Se spune că cele mai frumoase sunt zambilele olandeze cultivate în ”orașul florilor” Haarlem.
O legendă greacă ne povestește că Hyacinthus,( care înseamnă ”piatră nestemată”, giuvaer), fiul regelui Spartei Amyclos, era un tânăr de o frumusețe rară și era protejatul zeului Apollo. Într-o zi, pe când se antrena la aruncarea discului, a fost lovit din gelozie, de Zephyrus și a murit. Îndurerat, Apollo a creat din sângele tânărului Hyacinthus o minunată floare care i-a păstrat numele.

O altă legendă vorbește despre un vas  genovez care a naufragiat, din care  a căzut o lădiță de zambile care, plutind spre coasta Țărilor de Jos  au ajuns la mal și găsind condiții prielnice s-au prins iar  plaja s-a umplut de zambile înflorite. Localnicii , încântați de  așa minune, de parfumul florilor și de culorile lor pastelate le-au strămutat și cultivat  în grădinile lor.
Florile de zambilă erau dedicate zeului Apollo, zeul soarelui și al artelor. Erau prezente în competițiile sportive și simbolizau îndrăzneala, impetuozitatea,semeția.
Zambila albastră semnifică constanța în iubire, iar cea roșie semnifică veselia.
Zambila galbenă semnifică gelozia iar zambila albă este simbolul frumuseții netănuite.

Crinii și legendele lor

Crini:

1.  Crinul regal
Este numit și”floare de basm”

2. Crinul alb

       O legendă grecească spune, că Alcmena , regina Tebei,  temându-se  de gelozia si răzbunarea Herei
l-a ascuns în niște tufari pe Hercule, al cărui tată era Zeus. Dar Athena, care cunoștea origina  divină a pruncului, a condus-o pe Hera anume la locul unde fusese ascuns  copilul. Micuțul era atât de frumos, încât i-a plăcut zeiței, care, în calitate de protectoare a tuturor nou-născuților, hotărî să-l alăpteze la sânul ei.
Hercule însă, simțind în persoana zeiței  un dușman, o mușcă de sân și ea l-a respins din brațe. Laptele divin țâșni și, vărsându-se pe cer, a format   Calea lactee.  Câteva picături, căzând pe pământ  s-au transformat  în crini. De aceea  grecii numeau crinii ”trandafirii Herei.
Crinul alb e un simbol al purității,  de aceea la greci și romani mirele și mireasa erau încununați  cu coroane din crini și spice de griu în semn de curățenie și bogăție.
***
 În mitologia germanică, Thor, zeul tunetului, era reprezentat ținând în mâna  dreaptă un fulger, iar în stânga un sceptru împodobit cu crini.
În Franța, floarea de crin este simbolul regalității.
***
3. Amaryllis 
Sunt flori originare din America de Sud. Există în variante de alb, roșu și în diferite nuanțe obținute prin încrucișare. Fac parte din familia Liliacaee.

 

4.Crinul pestriț

   
Crinul pestriț era considerat de alchimiști ca plantă de origine divină și era numit ”rădăcina de aur”. În Siberia dăinuie o credință : cel care se atinge de un asemenea crin devine puternic, îndrăzneț și viteaz, deoarece această floare a crescut din inima unui cazac căzut în luptă. De aici se trage denumirea lui siberiană-”inimă înflăcărată”.

Brândușele și o legendă

Brândușele înfloresc primăvara și toamna. În anumite zone oameni le numesc ”Ghicitori”.
Cresc pe dealuri sau pe văile munților.Sunt atât de frumoase brândușele care înfloresc toamna, în septembrie-octombrie, pe Valea Jepilor ! O legendă spune că brândușa de primăvară și brândușa de toamnă  au fost două drăgălașe surori gemene, pe care o mamă vitregă le-a alungat în frig, în două anotimpuri diferite, ca să nu se mai întâlnească niciodată. Pentru a le alina suferința Dumnezeu le-a prefăcut în flori.
Brândușele de primăvară înfloresc în mai multe culori: alb, galben intens, mov șatirat. Brândușele de toamnă sunt de culoare mov, mai intens sau mai deschis.

Brândușe de pe Valea Jepilor
(Foto: Adrian Sâmbotin)

Baladă pentru o sânziană

Autor: Boris Ioachim

Sânziană, sânziană,
Floare eşti sau buruiană?
Buruiana dorului
Sau floarea norocului.

Buruiană de iubit
Sau floare de lecuit
Vise limpezi de fecioare
Ce mai cred în ursitoare?

Ce cred că-n vraja iubirii
Stă secretul nemuririi.
Şi parfumul tău aparte
Le ţine de rău departe.

Te culeg fecioare-n noapte,
Cu chicote şi cu şoapte
Despre un frumos ursit
Despre-un mult visat iubit.

Şi le stinge, dintr-o dat’
Şi aleanuri şi oftat.
Şi-mpletindu-te-n coroană
Sânziană, sânziană,

Pe creştete te aşează –
Chipul li se luminează,
Preschimbându-le-n prinţese,
Dacă nu chiar în crăiese


Nopţi, ah, nopţi de sânziene,
Cum îmi picură din gene,
Rouă rece şi amară –
Căci îmi amintesc de-o vară


Când sub stele mai visam
La al dragostei balsam
Şi sub vraja stelelor
Mă simţeam nemuritor.

                                   …Sânziană, sânziană -
                                   Floare eşti şi buruiană
                                   Buruiana dorului
                                   Şi floarea norocului…