Autor: Christiane (?)
Valuri calde de parfum
Au croit prin mine drum;
Ostoiesc cum să m-adun
Şi cuvinte n-am să-ţi spun.
Un parfum de levănţică
M-a udat, m-a înflorit,
Sfătuindu-mă că-s mică
Şi mi-i vremea de-mplinit.
Boarea-albastră-nsufleţeşte,
Ne petrece repetat,
Înseninează şi stropeşte
Sufletu-mi însingurat.
Ce mă fac când s-o găta
Elixirul parfumat?
...
vineri, 6 decembrie 2013
vineri, 8 noiembrie 2013
Zambile - legende și simboluri
Zambila, iacintul, (Hyacinthus orientalis) este o plantă, perenă, care este originară din Orientul Mijlociu, (Turcia, Bagdad și Alep). S-a răspândit în toată lumea. Florile sale, grupate câte 5-10 pe o tijă subțire, au cele mai diverse culori. alb, roz, albastru, violet, purpuriu, galben, portocaliu, roz piersică, roșu, violet...
Zambila cultivată s-a născut după 400 de ani de selecție minuțioasă.
Se spune că cele mai frumoase sunt zambilele olandeze cultivate în ”orașul florilor” Haarlem.
O legendă greacă ne povestește că Hyacinthus,( care înseamnă ”piatră nestemată”, giuvaer), fiul regelui Spartei Amyclos, era un tânăr de o frumusețe rară și era protejatul zeului Apollo. Într-o zi, pe când se antrena la aruncarea discului, a fost lovit din gelozie, de Zephyrus și a murit. Îndurerat, Apollo a creat din sângele tânărului Hyacinthus o minunată floare care i-a păstrat numele.
O altă legendă vorbește despre un vas genovez care a naufragiat, din care a căzut o lădiță de zambile care, plutind spre coasta Țărilor de Jos au ajuns la mal și găsind condiții prielnice s-au prins iar plaja s-a umplut de zambile înflorite. Localnicii , încântați de așa minune, de parfumul florilor și de culorile lor pastelate le-au strămutat și cultivat în grădinile lor.
Florile de zambilă erau dedicate zeului Apollo, zeul soarelui și al artelor. Erau prezente în competițiile sportive și simbolizau îndrăzneala, impetuozitatea,semeția.
Zambila albastră semnifică constanța în iubire, iar cea roșie semnifică veselia.
Zambila galbenă semnifică gelozia iar zambila albă este simbolul frumuseții netănuite.
miercuri, 25 septembrie 2013
Crinii și legendele lor
Crini:
1. Crinul regal
Este numit și”floare de basm”
2. Crinul alb
l-a ascuns în niște tufari pe Hercule, al cărui tată era Zeus. Dar Athena, care cunoștea origina divină a pruncului, a condus-o pe Hera anume la locul unde fusese ascuns copilul. Micuțul era atât de frumos, încât i-a plăcut zeiței, care, în calitate de protectoare a tuturor nou-născuților, hotărî să-l alăpteze la sânul ei.
Hercule însă, simțind în persoana zeiței un dușman, o mușcă de sân și ea l-a respins din brațe. Laptele divin țâșni și, vărsându-se pe cer, a format Calea lactee. Câteva picături, căzând pe pământ s-au transformat în crini. De aceea grecii numeau crinii ”trandafirii Herei.
Crinul alb e un simbol al purității, de aceea la greci și romani mirele și mireasa erau încununați cu coroane din crini și spice de griu în semn de curățenie și bogăție.
***
În mitologia germanică, Thor, zeul tunetului, era reprezentat ținând în mâna dreaptă un fulger, iar în stânga un sceptru împodobit cu crini.
În Franța, floarea de crin este simbolul regalității.
***
3. Amaryllis
Sunt flori originare din America de Sud. Există în variante de alb, roșu și în diferite nuanțe obținute prin încrucișare. Fac parte din familia Liliacaee.
luni, 9 septembrie 2013
Brândușele și o legendă
Brândușele înfloresc primăvara și toamna. În anumite zone oameni le numesc ”Ghicitori”.
Cresc pe dealuri sau pe văile munților.Sunt atât de frumoase brândușele care înfloresc toamna, în septembrie-octombrie, pe Valea Jepilor ! O legendă spune că brândușa de primăvară și brândușa de toamnă au fost două drăgălașe surori gemene, pe care o mamă vitregă le-a alungat în frig, în două anotimpuri diferite, ca să nu se mai întâlnească niciodată. Pentru a le alina suferința Dumnezeu le-a prefăcut în flori.
Brândușele de primăvară înfloresc în mai multe culori: alb, galben intens, mov șatirat. Brândușele de toamnă sunt de culoare mov, mai intens sau mai deschis.
Brândușe de pe Valea Jepilor
(Foto: Adrian Sâmbotin)
Cresc pe dealuri sau pe văile munților.Sunt atât de frumoase brândușele care înfloresc toamna, în septembrie-octombrie, pe Valea Jepilor ! O legendă spune că brândușa de primăvară și brândușa de toamnă au fost două drăgălașe surori gemene, pe care o mamă vitregă le-a alungat în frig, în două anotimpuri diferite, ca să nu se mai întâlnească niciodată. Pentru a le alina suferința Dumnezeu le-a prefăcut în flori.
Brândușele de primăvară înfloresc în mai multe culori: alb, galben intens, mov șatirat. Brândușele de toamnă sunt de culoare mov, mai intens sau mai deschis.
Brândușe de pe Valea Jepilor
(Foto: Adrian Sâmbotin)
sâmbătă, 31 august 2013
Baladă pentru o sânziană
Sânziană, sânziană,
Floare eşti sau buruiană?
Buruiana dorului
Sau floarea norocului.
Buruiană de iubit
Sau floare de lecuit
Vise limpezi de fecioare
Ce mai cred în ursitoare?
Ce cred că-n vraja iubirii
Stă secretul nemuririi.
Şi parfumul tău aparte
Le ţine de rău departe.
Te culeg fecioare-n noapte,
Cu chicote şi cu şoapte
Despre un frumos ursit
Despre-un mult visat iubit.
Şi le stinge, dintr-o dat’
Şi aleanuri şi oftat.
Şi-mpletindu-te-n coroană
Sânziană, sânziană,
Pe creştete te aşează –
Chipul li se luminează,
Preschimbându-le-n prinţese,
Dacă nu chiar în crăiese
Nopţi, ah, nopţi de sânziene,
Cum îmi picură din gene,
Rouă rece şi amară –
Căci îmi amintesc de-o vară
Când sub stele mai visam
La al dragostei balsam
Şi sub vraja stelelor
Mă simţeam nemuritor.
…Sânziană, sânziană -
Floare eşti şi buruiană
Buruiana dorului
Şi floarea norocului…
marți, 18 iunie 2013
Macii
în vârf de firave tulpini.
Îşi înălţau râzând zglobii
obrazul roşu dintre spini.
I-am adunat cu mâini avare,
am rătăcit în seara blândă,
umplându-mi braţele de floare
învăpăiată şi plăpândă.
Şi m-am întors într-un târziu,
departe cîmpul rămânea,
atât de singur şi pustiu
în urma mea.
Dar când acasă-am încercat
să-i strâng într-un aprins buchet,
toţi macii mei s-au scuturat
ca nişte lacrimi pe parchet.
duminică, 9 iunie 2013
Bujorul-legende și simboluri
Denumirea științifică al bujorului, Paeonia lactiflora, provine din numele Paeon, o divinitate a vindecarii.
Paeon, elev al lui Asclepius, zeul medicinii și al vindecării, fusese învățat de zeița Leto (mama lui Apollo și zeitate a fertlității) cum sa găsească pe muntele Olympus (Olimp) o rădăcina magică care avea darul de a alina durerile femeilor la naștere. Acest lucru a provocat invidia lui Asclepius, și dorința lui de a-și ucide învățăcelul. Pentru a-l salva din mâinile lui Asclepius, Zeus l-a transformat pe Paeon într-o floare de bujor. În antichitate, semințele de bujor erau folosite frecvent de femeile aflate în pragul nașterii.
Utilizat pentru a vindeca rănile lui Marte și Pluto, bujorul era inzestrat cu puteri majore datorate înfloririi lui in noptile cu lună plină. Pentru a folosi puterile vindecatoare ale acestei flori, se spunea ca rădăcinile trebuie culese numai în timpul nopții. Dacă cineva deranja bujorii la lumina zilei, ciocănitorile își făceau apariția și scoteau ochii nefericitului culegător.
În China unde cultura bujorului are o vechime de mai mult de de o mie de ani, aciasta floare este omagiata ca simbol al longevității.
Numit în chinezește “Sho-yo” (“plantă medicinală”), el reprezenta familia regală din China și era considerat o floare a prosperității și un simbol al frumuseții și bogăției.
Într-o legendă chinezească se povestește despre bujorul din templului lui Sorim din NakYang.
Regina Mu, în toiul unei petreceri care avea loc în orasul Jang-Ahn, a vrut să își demonstreze autoritatea supremă și le-a poruncit tuturor florilor să înflorească în același timp, pentru a o face fericită.Toate florile i s-au supus, cu exceptia bujorului. Infuriată, regina l-a exilat în provincie, în localitatea NakYang. Atunci când a ajuns in locul exilului, bujorul a catadicsit să inflorească. Mânia reginei Mu a sporit, ea poruncind să i se dea foc bujorului, însă acesta chiar și după ce a ars, a continuat să înflorească.
Din aceasta legendă provine simbolul bujorului ca floare a loialității.
A patra lună din calendarul chinezesc este numită ”Luna bujorului”.
În Japonia bujorul este un simbol al prosperității. În trecut numai familiile cu adevărat bogate permițându-și să-l aibă în gradină. Aici bujorul este floarea lunii iunie.
În România, tradiționala “Sărbătoare a bujorului” are loc în fiecare an, la jumătatea lunii mai, în localități precum Gura Raului (Sibiu), Comana (Giurgiu), Radomirești (Olt, Plenita (Dolj), Saru Dornei (Suceava), Rediu (Galați) .
In vechime, bujorii erau folosiți pentru tratarea unor afecțiuni, precum dureri de dinti dureri de cap sau anchiloze. Se spunea că aceste flori ar putea oferi protecție împotriva unor posesiuni demonice sau a deochiului, ele fiind amplasate de-a lungul drumului către ușa de intrare a caselor.
***
În folclor, bujorul era legat de lună pentru că se credea că fusese creat de zeița Lunii, pentru a-i reflecta pe timpul nopții razele.
În Evul Mediu, “lunaticii” erau tratați prin acoperirea corpului lor cu frunze și petale de bujor. Totodată, se credea că semințele de bujor puse sub pernă puteau împiedica apariția coșmarurilor.
Se mai spune că bujorul are calități de stimulare a vieții sexuale. Florile de bujor dintr-o vază sau chiar un tablou cu bujori așezat în dormitor creează un efect benefic în plan erotic.
Bujorul este floarea emblematică a statului american Indiana.
joi, 6 iunie 2013
Bujorul ...într-o legendă.(I)
- Dragul tatii, eu n-am duşmani, după cum bine ştii. Războaie cu vecinii n-am purtat. Am însă un mare necaz, Bujor. Cunoşti şi tu povestea …
- Da, tată! răspunse fiul cu o mare durere în suflet. Toată lumea ştie despre lacul blestemat din codrul de brazi, acolo unde trăiesc stafiile şi ielele amăgitoare. Ielele cele spurcate, care-i prefac pe oameni în măgari şi în viţei, schimonosindu-i.
Ochii împăratului luceau de spaimă.
- Să nu te duci niciodată acolo, Bujor. Niciodată să nu te duci la lacul ielelor!
Împăratul căzu pe pernă, fără suflare. Bujor îi închise pleoapele şi-l jeli îndelung. Acum el era stăpânul împărăţiei. Avea buzduganul în mână şi coroana de aur pe cap.
După câţiva ani, când promisiunile se uită, noul împărat Bujor umbla prin târguri şi prin sate. Tocmai trecea pe lângă pădurea adâncă, în mijlocul căreia se afla lacul cel blestemat. Era noapte şi luna lumina feeric împrejurimile. Deodată, pe Bujor începu să-l fure somnul. Cântau privighetorile, dar şi ielele vrăjite care apăreau goale şi ademenitoare la marginea poienii.
- Doamne, oştenii mei s-au tolănit pe iarbă şi-au adormit. Şi caii s-au culcat, iar zânele frumoase şi zâmbitoare mă poftesc în pădure …
Bujor mergea vrăjit după iele şi stafii, până într-o dumbravă fermecată. Ielele albe jucau în jurul tânărului împărat care se ruşinase de goliciunea ielelor şi obrazul i se înroşise ca focul.
- Să- l prefacem în viţel! râse o zână.
- Ba să-l facem în gândac! hohoti răutăcioasă alta.
- Broscoi i-ar sta mai bine, hihi! mai zise una înaltă.
***
Mama ielelor, tot aşa de atrăgătoare ca şi fiicele sale, purta pe cap o coroană sclipitoare, bătută în pietre preţioase. Ea zise:
- Nu, nu! Pentru că dumnealui, fiul de împărat s-a înroşit la faţă, poruncesc să se prefacă imediat în floare. Floare roşie. Aşa să rămâie!
Într-o clipă, trupul lui Bujor intră într-un vârtej şi se transformă într-o floare roşie ca jarul, destul de mare şi bătută ca un pămătuf. Apoi, ielele au dispărut în lacul blestemat. Mai apoi, oamenii au numit floarea cea roşie bujor.
Bujor a rămas până astăzi, după numele lui Bujor, fiul împăratului, care fusese vrajit de zânele cele rele, ca să se transforme în floare .Floarea de bujor.
duminică, 2 iunie 2013
Rondelul cascadelor de roze
Autor: Al.Macedonski
Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,
Se surpă rozele grămadă,
Sau întocmesc câte-o cascadă
Pe vreo alee mai retrasă.
Parfumul lor purtat în stradă,
Întinde-a lui subţire plasă...
Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,
Se surpă rozele grămadă.
De-oricâte stavili nu le pasă:
Sunt un torent, sunt o cascadă,
Ce-n voia soarelui se lasă,
Dar ce, de cum sfârşesc să cadă,
Reurcă-n pomi, zâmbesc pe casă.
Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,
Se surpă rozele grămadă,
Sau întocmesc câte-o cascadă
Pe vreo alee mai retrasă.
Parfumul lor purtat în stradă,
Întinde-a lui subţire plasă...
Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,
Se surpă rozele grămadă.
De-oricâte stavili nu le pasă:
Sunt un torent, sunt o cascadă,
Ce-n voia soarelui se lasă,
Dar ce, de cum sfârşesc să cadă,
Reurcă-n pomi, zâmbesc pe casă.
vineri, 31 mai 2013
Floare de crin
Autor:Gabriela-Gențiana Groza
Volumul ”Lampioanele vii (2009)
Pe ramul vremii când ai răsărit
Zadarnic te-ai voit neînsemnată,
Miresme ca de rai s-au răspândit
Din taina firii tale-nveşmântată.
Aduni în cupă roua de pe cer
În candelă frumos mirositoare
Şi se topeşte gândul efemer
În zori de zi, de doru-ţi, dragă floare.
În straiul pur ghicesc podoabe noi,
Dai gâzelor tain în miez de zi,
Când stau pe sânul tău şi cântă-apoi
Sfioase lieduri mugurilor vii.
Pe ramul vremii iar ai înflorit
Şi ţi-ai deschis corola ne-ntinată,
Miresme ca de rai, fără sfârşit,
S-au răspândit din mantia-ţi curată.
Iar de pe ram de ai plecat, am strâns
Duios, şirag de mici mărgăritare,
E bucuria-nghiocată-n plâns
C-apari şi-n primăvara următoare.
Volumul ”Lampioanele vii (2009)
Pe ramul vremii când ai răsărit
Zadarnic te-ai voit neînsemnată,
Miresme ca de rai s-au răspândit
Din taina firii tale-nveşmântată.
Aduni în cupă roua de pe cer
În candelă frumos mirositoare
Şi se topeşte gândul efemer
În zori de zi, de doru-ţi, dragă floare.
În straiul pur ghicesc podoabe noi,
Dai gâzelor tain în miez de zi,
Când stau pe sânul tău şi cântă-apoi
Sfioase lieduri mugurilor vii.
Pe ramul vremii iar ai înflorit
Şi ţi-ai deschis corola ne-ntinată,
Miresme ca de rai, fără sfârşit,
S-au răspândit din mantia-ţi curată.
Iar de pe ram de ai plecat, am strâns
Duios, şirag de mici mărgăritare,
E bucuria-nghiocată-n plâns
C-apari şi-n primăvara următoare.
sâmbătă, 27 aprilie 2013
Legenda liliacului
Motto:
”Veniți, privighetoarea cântă
Și liliacul e-nflorit”
(Al. Macedonski)
Patria liliacului este Persia. Această floare are o legendă plină de poezie.
Odată, prin aprilie, când pământul aștepta cu nerăbdare darurile cerești, Flora, zeița florilor și a tinereții, s-a dus să-l deștepte pe Soare, ca să poată vedea mai curând veșmântul fermecat al copacilor, să audă cântecul păsărilor, să se cufunde în marea de flori parfumate. Auzind chemarea Florei , soarele, în tovărășia zeiței Iris, frumoasa sa soție, a coborât pe pământ.
Amestecând razele multicolore ale curcubeului cu cele aurii ale soarelui, zeița florilor și a tinereții a început să stropească cu acest amestec pășunile, câmpiile, copacii. Oriunde cădeau asemenea stropi, pe loc apăreau clopoței albaștri, steluțe bătând în roz, felinare purpurii, umbreluțe aurii. Când a ajuns pe tărâmurile de nord ale pământului, a văzut cum culorile curcubeului se terminaseră. Îi rămăsese doar un pic de liliachiu.
Atunci, Flora a început să stropească pământul cu această culoare. Pe locurile în care cădeau stropii, apăreau florile de liliac. Iată de ce, liliacul nu înflorește, nicăieri, atât de abundent ca în țările nordice.
”Veniți, privighetoarea cântă
Și liliacul e-nflorit”
(Al. Macedonski)
Patria liliacului este Persia. Această floare are o legendă plină de poezie.
Odată, prin aprilie, când pământul aștepta cu nerăbdare darurile cerești, Flora, zeița florilor și a tinereții, s-a dus să-l deștepte pe Soare, ca să poată vedea mai curând veșmântul fermecat al copacilor, să audă cântecul păsărilor, să se cufunde în marea de flori parfumate. Auzind chemarea Florei , soarele, în tovărășia zeiței Iris, frumoasa sa soție, a coborât pe pământ.
Amestecând razele multicolore ale curcubeului cu cele aurii ale soarelui, zeița florilor și a tinereții a început să stropească cu acest amestec pășunile, câmpiile, copacii. Oriunde cădeau asemenea stropi, pe loc apăreau clopoței albaștri, steluțe bătând în roz, felinare purpurii, umbreluțe aurii. Când a ajuns pe tărâmurile de nord ale pământului, a văzut cum culorile curcubeului se terminaseră. Îi rămăsese doar un pic de liliachiu.
Atunci, Flora a început să stropească pământul cu această culoare. Pe locurile în care cădeau stropii, apăreau florile de liliac. Iată de ce, liliacul nu înflorește, nicăieri, atât de abundent ca în țările nordice.
duminică, 21 aprilie 2013
Rondelul primăverii
Autor:Al.Macedonski
Se-ntrec în cântec guguştiucii,
Ne-anunţă ei pe noi, uitucii,
Că am uitat de primăvară
Şi, iată, e prezentă iară.
Plouă cu picuri de chitară
Ce bat discret, la geam, spre seară,
Se-ntrec în cântec guguştiucii,
Ne-anunţă ei, pe noi, uitucii.
Senină, floare-albastră, rară,
Ici, colo, codrul îl presară,
Dansează mâţişorii luncii,
Ies ghiocei cu frunze lucii
Se-ntrec în cântec guguştiucii...
Se-ntrec în cântec guguştiucii,
Ne-anunţă ei pe noi, uitucii,
Că am uitat de primăvară
Şi, iată, e prezentă iară.
Plouă cu picuri de chitară
Ce bat discret, la geam, spre seară,
Se-ntrec în cântec guguştiucii,
Ne-anunţă ei, pe noi, uitucii.
Senină, floare-albastră, rară,
Ici, colo, codrul îl presară,
Dansează mâţişorii luncii,
Ies ghiocei cu frunze lucii
Se-ntrec în cântec guguştiucii...
duminică, 31 martie 2013
Cea mai frumoasă floare
Autor: Radu Stanca
”Ce să-ți aduc, iubito, de pe mare?”
O întrebă în șoapte într-o zi.
” Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care o fi.”
Abia se mai zărește-acum catargul.
Pe țărm cu ochii-nchși și mâna- sân
O fată albă, măsoară largul,
Și-n ochii ei clipește-un somn păgân.
Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu pești de aur prinși la subțiori,
Corabia de foc o scufundară,
Și toți muriră-ncolăciți de flori.
Pe țărm stau două fete-n așteptare:
”Ce ți-ai dorit ca dar în acest an?”
”Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare-
Cea mai frumoasă scoică din ocean”...
”Ce să-ți aduc, iubito, de pe mare?”
O întrebă în șoapte într-o zi.
” Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care o fi.”
Abia se mai zărește-acum catargul.
Pe țărm cu ochii-nchși și mâna- sân
O fată albă, măsoară largul,
Și-n ochii ei clipește-un somn păgân.
Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu pești de aur prinși la subțiori,
Corabia de foc o scufundară,
Și toți muriră-ncolăciți de flori.
Pe țărm stau două fete-n așteptare:
”Ce ți-ai dorit ca dar în acest an?”
”Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare-
Cea mai frumoasă scoică din ocean”...
duminică, 10 martie 2013
Două poezii cu ghiocei
1.Ghiocelul
Autor:
Otilia Cazimir
Spre sfârșit de iarnă grea,
De sub pătura de nea,
S-a ivit un ghiocel,
Aninat ca de cercel,
Intr-un vârf de firicel.
Ghiocelul clopoțel !
El a dat de veste, el,
Că dorita primăvară,
A venit din nou în țară,
Cu căldură și cu soare,
Pentru fiecare floare.
2. Ghiocel
Autor:
Doru Năstăsoiu
Cu chip de clopoțel plăpând
Ieșit cu greu de sub zăpadă
Sunt eu mic, dar am de gând
Plecat să stau, sa nu se vadă.
Nu sunt frumos, nu am miros
Dar nu mă faceți de ocară
Ca m-am grăbit sa ies de jos
S-aduc cu mine primăvara!
Autor:
Spre sfârșit de iarnă grea,
De sub pătura de nea,
S-a ivit un ghiocel,
Aninat ca de cercel,
Intr-un vârf de firicel.
Ghiocelul clopoțel !
El a dat de veste, el,
Că dorita primăvară,
A venit din nou în țară,
Cu căldură și cu soare,
Pentru fiecare floare.
2. Ghiocel
Autor:
Doru Năstăsoiu
Ieșit cu greu de sub zăpadă
Sunt eu mic, dar am de gând
Plecat să stau, sa nu se vadă.
Nu sunt frumos, nu am miros
Dar nu mă faceți de ocară
Ca m-am grăbit sa ies de jos
S-aduc cu mine primăvara!
miercuri, 27 februarie 2013
Pentru trandafirul din scaunul împărătesc
Autor:
Lucian Blaga
Roz trandafir, frumseţea ta
nu m-a cruţat. Din drum m-abat
şi mă răsfir, când zmeu - când stea -
prin ziua şi prin soarta ta.
Roz trandafir, care te-nalţi
suprafiresc la albe curţi
din scaunul împărătesc,
pe lespede în faţa ta
şi gândul ar îngenunchea.
Sau poate că tu nici nu eşti?
Vezi - sufletul mi-e-n cumpănă.
O, dac-aş şti, aş căuta,
o, dac-aş şti că fiinţă n-ai,
aş căuta să-mi înfloreşti
aievea-ntruchipându-te,
să nu-mi adii ca din poveşti
sau din închipuiri de rai.
Zmeu tulbure şi amăgit -
eu mi-aş stârni grădinile,
trimite-mi-aş albinele -
din ceara răsăritului
cu foi, pleoape, ghimpi pe fir,
să te clădească trandafir
de la nămiezi la asfinţit.
Lucian Blaga
Roz trandafir, frumseţea ta
nu m-a cruţat. Din drum m-abat
şi mă răsfir, când zmeu - când stea -
prin ziua şi prin soarta ta.
Roz trandafir, care te-nalţi
suprafiresc la albe curţi
din scaunul împărătesc,
pe lespede în faţa ta
şi gândul ar îngenunchea.
Sau poate că tu nici nu eşti?
Vezi - sufletul mi-e-n cumpănă.
O, dac-aş şti, aş căuta,
o, dac-aş şti că fiinţă n-ai,
aş căuta să-mi înfloreşti
aievea-ntruchipându-te,
să nu-mi adii ca din poveşti
sau din închipuiri de rai.
Zmeu tulbure şi amăgit -
eu mi-aş stârni grădinile,
trimite-mi-aş albinele -
din ceara răsăritului
cu foi, pleoape, ghimpi pe fir,
să te clădească trandafir
de la nămiezi la asfinţit.
sâmbătă, 23 februarie 2013
Rondelul privighetoarei între roze
Autor:
Al.Macedonski
A nopţii sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, şi cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
În raze de-argint se-nveşmântă.
O vrajă şi albă ş-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă.
A nopţii sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, şi cântă.
Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopţii sublimă măiastră.
Al.Macedonski
A nopţii sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, şi cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
O vrajă şi albă ş-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă.
A nopţii sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, şi cântă.
Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopţii sublimă măiastră.
duminică, 17 februarie 2013
Legende despre trandafir ( II )
O altă legendă arabă relatează apariția trandafirului galben: profetul Mahomed, aflat departe de casă, presimte ca soția sa, Aisha, nu îi este credincioasă și cere în vis sfatul Arhanghelului Gavriil; acesta îi spune să se întoarcă acasă și să-i ceară soției să arunce din mână obiectul pe care iî are; dacă acesta își va schimba culoarea, atunci va avea dovada necredinței. Aisha și-a întâmpinat soțul cu un buchet de trandafiri albi care au devenit galbeni atunci când au atins apa lacului în care au fost aruncați.
*
Un mit hindus arata ca doi dintre marii zei s-ar fi certat odată pentru că nu se puteau pune de acord cu privire la cea mai frumoasă floare din lume. Vishnu prefera trandafirul, iar Brahma, care nu văzuse niciodată un trandafir, prefera lotusul. Când Visnu i-a arătat pentru prima dată un trandafir, rivalul sau a trebuit să fie de acord că nici floarea de lotus nu îl putea întrece.
*
Despre spinii trandafirului, Zarathustra spune ca aceștia sunt invenția diavolească a spiritului răului, Ahriman.
*
In Evul Mediu creștin, cea mai cunoscuta utilizare a trandafirului a fost aceea creată de Papa Leon al IX-lea, în secolul al XI-lea. El a inițiat ceremonia trandafirului auriu, trimis anual unui monarh european ca semn al stimei și rasplată a faptelor apreciate de Sfânta biserică.
.
miercuri, 2 ianuarie 2013
Oare cum or fi florile
Autor:
Ana Blandiana
Oare cum or fi florile
Când nu se uită nimeni la ele
Şi se dezbracă pe furiş
Până la piele?
Cum or fi arătând romaniţele
Când îşi dau jos rochiţele
Lor albe cu centura aurie,
Pe care toată lumea le ştie?
Cum or fi oare stânjeneii
Când îşi leapădă cămăşuţele şi ciorăpeii
Albaştri ca zarea fără nici un pic de gri,
Pe care îi poartă şi noapte şi zi?
Şi cum pot să fie crăiţele
Când îşi leagănă fustiţele
Încreţite, cu horbote şi cu dantele,
Ca să se minuneze lumea de ele?
Şi cârciumăresele cum or fi
Fără catrinţele lor roşii şi portocalii,
Fără iile lor strânse-n brâuri
Cu-arnici, cu alesături şi râuri?
Şi, mai ales, trandafirii cum arată, oare,
Fără costumele lor atât de elegante,
Încât par să fie croite pentru o serbare
La care părinţii se maschează-n plante?
Tare-aş mai vrea să se întâmple odată,
Într-o singură clipă, fără sfială,
Să pot zări, pe furiş, cum arată
Florile în pielea goală.
Ana Blandiana
Când nu se uită nimeni la ele
Şi se dezbracă pe furiş
Până la piele?
Cum or fi arătând romaniţele
Când îşi dau jos rochiţele
Lor albe cu centura aurie,
Pe care toată lumea le ştie?
Cum or fi oare stânjeneii
Când îşi leapădă cămăşuţele şi ciorăpeii
Albaştri ca zarea fără nici un pic de gri,
Pe care îi poartă şi noapte şi zi?
Şi cum pot să fie crăiţele
Când îşi leagănă fustiţele
Încreţite, cu horbote şi cu dantele,
Ca să se minuneze lumea de ele?
Şi cârciumăresele cum or fi
Fără catrinţele lor roşii şi portocalii,
Fără iile lor strânse-n brâuri
Cu-arnici, cu alesături şi râuri?
Şi, mai ales, trandafirii cum arată, oare,
Fără costumele lor atât de elegante,
Încât par să fie croite pentru o serbare
La care părinţii se maschează-n plante?
Tare-aş mai vrea să se întâmple odată,
Într-o singură clipă, fără sfială,
Să pot zări, pe furiş, cum arată
Abonați-vă la:
Postări (Atom)