In rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoare, a crini amirosea,
Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sânuri arome nesfârșite.
Lumina era moale și-ndemnatoare șopții.
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopții .
Prin arbori cântau păsări, prin aer zburau îngeri,
Și nu gaseau răsunet în el a lumii plângeri;
Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde:
"Nici umbra de durere aice nu pătrunde".
Pe maluri verzi, frumoase, de rauri limpezite,
Stau sufletele blânde, iubinde, fericite,
Gustând în liniștire cereasca veselie
Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie.
Dulce-adăpost de pace, grădina-ncântătoare...
Avea orice minune, dar îi lipsea o floare.
II
Și iată că sosește un oaspe de pe lume,
Un suflet alb și tânăr pe-un nor de dulci parfume;
Iar sufletele toate îi ies lui inainte,
Primindu-1 cu zâmbire, cu gingașe cuvinte,
Și-i zic: "In raiul nostru bine-ai sosit, copile!
Curând plecași din viață! Nu plângi a tale zile?"
"Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare
Pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare."
"Și nu ți-e dor acuma de lumea pământească?"
"Nu, căci mai mult iîi place întinderea cerească."
"Cum? Nu lasi nici o jale pe urma ta duioasa?"
"Ah! las o mamă scumpă , o mamă drăgăstoasă
Și vecinic dupa dansa voi plange cu durere!"
Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere,
Și lacrimile-i calde se schimba-n lăcrimioare.
De-atunci nu mai e lipsă în rai de nici o floare .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu