Moartea narcisului

Autor : Dimitrie Anghel

             I
                       
                Trăiește încă floarea frumoasă de ieri sară,
                Surîde lîngă mine, pe-o margine de cupă;
                Căci eu îi port de grijă cu drag, ca să nu moară,
                În amintirea mânii ce s-a întins s-o rupă.

                Trăiește încă floarea, dar inima mea bate,
                Văzînd-o cum pălește din ce în ce mai tare.
                Sunt alte flori desigur mai mândre și bogate;
                Dar numai eu știu taina Narcisului ce moare.

                Trăiește floarea încă, dar mâne-ncet va plânge
                Alăturea de cupă, petală cu petală,
                Și flacăra ce arde în mine se va stinge,
                Ca focul care-l uită pe vatră o vestală...
                ...
                
             IV

                În liniștea odăii s-a stins încet-încet...
                Nu și-a fărmat viața petală cu petală,
                Ci a murit cu fața din ce în ce mai pală,
                Ca un bolnav ce-ngroapă cu dânsul un secret.

                Așa s-a stins în taină, și nimeni n-a știut,
                Căci în minuta asta de grea melancolie,
                Eu singur stam de față la muta-i agonie,
                Și singur mi-am dat seama atunci ce s-a pierdut.

                Iar cînd a fost ca toate aceste să le scriu,
                Asemeni unui suflet de moarte dezlegat,
                Un blând parfum în aer ușor s-a strecurat,
                Și a rămas în casă plutind pân-în târziu.