Plăpânde mlădiţe sub mantii de nea
Îşi mistuie dorul de viaţă şi plâng
Zvâcniri îngheţate de geruri în crâng
Şi vise-atârnate în colţuri de stea.
Cu lacrimi pribege-n petale topite
Se sting picurând seve fragede-n lut
Tăceri ce-şi aştern în destinul durut
Tristeţi şi visări ce-s acum răvăşite
Dar ştiu că iubirea rămasă-n tulpini
Va ţine viu focul ce pâlpâie lin
În frunzele stoarse de verde-pelin
Şi muguri născând primăveri din lumini.
Nici gerul, nici neaua căzând pe pământ
Nu pot să ucidă, nici flori, nici iubirea
Ce vine de Sus primenind omenirea
Cu pace şi linişti în Sfânt legământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu