Nuferii albi, nuferii galbeni sunt stele în oglinda apelor şi au atâtea înţelesuri tainice. Printre trestii, legănate sub pletele sălciilor, în susurul uscat al stufului, în singurătatea imensă cu zvonuri de viaţă primară, de geneză miraculoasă.
Iuliu Bărbat ( Nedeia florilor)
Noi stăm cu ochii duși pe unde,
pe liniști fără de răspuns,
pe nuferi cu-ntrebări rotunde
de necuprins, de nepătruns.
Ce-i mai frumos și cast în baltă
se-nalță din nămol, din fund
și-n leneșe candori tresaltă
pe taine care nu răspund.
Ce lacrimi ard la suprafață
cu rădăcinile-n noroi?
Ce vieți plâng dincolo de viață,
cu ochi de dincolo de noi?
Sus, poate, zac morminte
și iazul candele-a aprins,
să stea de veghe tainei sfinte
de nepătruns, de necuprins.
Privim și tu, și eu în ape
tăcuți, obraz lângă obraz,
și-un cer din iaz în noi încape
și-un plâns din noi încape-n iaz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu