duminică, 3 februarie 2019

Metamorfoza salciei- legendă nouă

Autor: 
Ovidiu Oana- pârâu
                         
                              Salcie plângătoare- tablou de Florent Max
***
                  Legenda Salciei

Demult, pe malul unui râu,
Ascunsă-n trestii tremurate,         
Fecioara goală pân` la brâu,
În ape calde și curate  
Își spală părul galben grâu.

Era mlădie și frumoasă
Toată un zâmbet și cânta
Ca ciocârlia, dar sfioasă
De taina ce în piept purta,
Ascunsă celor de acasă

Clătind cosița-n apa lină,
Gândea la tainicul iubit,
La față-i arsă, dar senină
Sub puful feței doar mijit,
Ce-n ochi îi aducea lumină.

                     Visa cum poate-o să-l dezmierde,
                     Trântit pe spate, visător,
                     De vraja ei cum se va pierde
                     Când părul desfăcut, ușor
                     Va undui ca iarba verde.

                     El o zâmbi sub apăsare,
                     Simțind cum sânu-i îl împunge
                     Și contopiți în sărutare
                     La pieptul lui cu drag s-o strânge,
                     Cu gând sfios de fată mare.

                     Ăst timp, voinicii, toți s-au dus
                     La scaldă, cum se strâng băieții,
                     Departe, hăt pe râu în sus,
                     Plecați cu roua dimineții,
                     Să se întoarcă la apus.

                                               Arar, un sunet se aude,
                                               Orb chiot de la ei răzbate.
                                               Îşi strânge-n grabă plete ude
                                               Când simte-n aer cum străbate
                                               Năluca morții prinsă-n unde.

                                               A-ncremenit la cruda veste
                                               Şi a rămas de-atunci tăcută,
                                               Doar chipu-n apă-și oglindește
                                               Și cu cosițele-o sărută
                                               Mutând tristețea în poveste.

                                               În timp, în salcie schimbată,
                                               Se-mpodobește an de an,
                                               Plângându-şi dragostea de fată
                                               Pentru pierdutul băietan
                                               Şoptind spre râu „a fost odată ...”.

13.04.2006

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu