A fost demult...și Daliei ,crăița,
i s-a pierdut ,de bună seamă,vița.
Doar basmul ne-amintește câteodată
că fata a rămas nemăritată.
se vede c-a fost tare mofturoasă
și-a fost bogată foarte și frumoasă...
Era înaltă ți-avea trup subțire
și-și alesese,în sfârșit un mire
cu care-a hotărât să facă nuntă.
” Mai pune-o funtă și mai pune-o funtă,
e prea săracă rochia purpurie,
spre alta ochiul prcă mă îmbie,
că e cu flori mai proaspete și-i nouă.
(ce-ar fi de le-aș purta pe amândouă?)”.
Mai pune o funtă și mai pune una...
Când a sfârșit murea în zare luna.
S-au risipit în patru zări nuntașii
și mirele-a plecat,s-au dus și nașii...
Doar dalia bolborosea-nainte,
nemulțumită încă de veșminte.
Când s-a lăsat pustiu peste palate
era-mbrăcată abia pe jumătate...
Acuma ,ca în vremea zânei Dochii,
e-nveșmântată-n patruzeci de rochii;
trufașa trândăvește prin grădină,
dar mirele întârzâie să vină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu