sâmbătă, 21 iulie 2012

Cântec despre maci

Autor:
Boris Ioachim 



                              Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
                              Pe când adie vântul, într-o amiază caldă,
                              Ca unduirea verde, a unui lan de grâu -
                              În care, macii roșii, fragilitatea-și scaldă?

                              Par, macii, sânge proaspăt – ca sângele prelins
                              Din torturate trupuri, de primi martiri creștini…
                              Sublim pătează câmpul – de-un verde viu, aprins –
                              Și –adânc mă înfioară – de aceea-mi par divini.

                              Înseninat de vântul, ce fruntea-mi răcorește,
                              Pe când în ochi, îmi joacă, o veselă sclipire,
                              Scrutez peisaju-acesta – pictat dumnezeiește –
                              Și-n sufletul meu, pacea, se-mbină cu iubire…

                              Iubire pentru oameni – ce simțământ deplin! –
                              Căci simt că-i iert pe semeni – pe mine că mă iert…
                              Mă simt și serv şi rege, sub marea de senin –
                              Perfectă e natura – cum Dumnezeu mi-e cert.

                              Pe câmpuri, pe făgașe, pe margine de șleau –
                              Modest cresc macii roșii – și-atât de delicați!
                              Că–s o minune-n sine, nicicum, habar nu au –
                              Și nici nu bagă-n seamă – că-n seamă nu-s băgați.

                              Sublimi – precum natura, și roșii – sânge-pur,
                              Simbolizând iubirea și jertfa – totodat’,
                              Stingheri sunt macii-aceștia, sub cerul plin de-azur –
                              Emblema inocenței și-a gândului curat.

                              În ziua-n care câmpul nu-i va mai izvodi,
                              Nici grâul – pâinea lumii – în spic nu va da rod…
                              Atuncea, lumea noastră, ori se va prăbuși –
                              Ori primeni-va-și fața cu-n nou, curat, norod…

                              …Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
                              Pe când șopteşte vântul, într-o amiază caldă –
                              Ca unduirea verde, a unui lan de grâu,
                              În care, macii roșii, fragilitatea-și scaldă?!…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu