Boris Ioachim
Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
Pe când adie vântul, într-o amiază caldă,
Ca unduirea verde, a unui lan de grâu -
În care, macii roșii, fragilitatea-și scaldă?
Par, macii, sânge proaspăt – ca sângele prelins
Din torturate trupuri, de primi martiri creștini…
Sublim pătează câmpul – de-un verde viu, aprins –
Și –adânc mă înfioară – de aceea-mi par divini.
Înseninat de vântul, ce fruntea-mi răcorește,
Pe când în ochi, îmi joacă, o veselă sclipire,
Scrutez peisaju-acesta – pictat dumnezeiește –
Și-n sufletul meu, pacea, se-mbină cu iubire…
Iubire pentru oameni – ce simțământ deplin! –
Căci simt că-i iert pe semeni – pe mine că mă iert…
Mă simt și serv şi rege, sub marea de senin –
Perfectă e natura – cum Dumnezeu mi-e cert.
Pe câmpuri, pe făgașe, pe margine de șleau –
Modest cresc macii roșii – și-atât de delicați!
Că–s o minune-n sine, nicicum, habar nu au –
Și nici nu bagă-n seamă – că-n seamă nu-s băgați.
Sublimi – precum natura, și roșii – sânge-pur,
Simbolizând iubirea și jertfa – totodat’,
Stingheri sunt macii-aceștia, sub cerul plin de-azur –
Emblema inocenței și-a gândului curat.
În ziua-n care câmpul nu-i va mai izvodi,
Nici grâul – pâinea lumii – în spic nu va da rod…
Atuncea, lumea noastră, ori se va prăbuși –
Ori primeni-va-și fața cu-n nou, curat, norod…
…Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
Pe când șopteşte vântul, într-o amiază caldă –
Ca unduirea verde, a unui lan de grâu,
În care, macii roșii, fragilitatea-și scaldă?!…
Cum se incepe întotdeauna dragoste.Asa s-a început si iubirea mea sa început dintr-o întâmplare.Intro gara mica tare.
RăspundețiȘtergere