Autor:
Ion Vanghele
Cuvintele vin la tine ca fluturi,
Nu poți când le vezi decât să te bucuri,
Culoare și foșnet, lumine și umbre,
E totul mișcare și jocuri de unde
Și-un suflet ce zace pe țărmuri uitat,
Când versul în lume, tăcut a plecat,
Și-n jur mai rămâne doar cerul și ploaia,
Cu macii cei roșii să ardă odaia
Pe apele mării am să-mi conduc vasul
Și-oi plânge în păsări, cu ochii și glasul,
Cu foșnetul dorului prin lume pribeag,
Iar noaptea călca-voi cu stele pe prag
Lumina mea dulce în nopți să sărute,
Cu raze de lună, rotunda ta frunte,
La piept sa te țină în noapte furiș,
Când dorul te arde, păienjeniș
Sunt demon, iar tu ești albul meu înger,
Amurgul mă face în taină să sânger,
Și dorul mă doare, dar totuși mai sper,
Să ardem luceferi pe un capăt de cer
Ne privim tăcuți,
Luminați de-un mac,
Te cunosc de-o zi,
Te iubesc de-un veac...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu