Lucian Blaga
În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-și-o- neînțeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.
Aș vrea sa vă cuprind,
că, nu stiu cum, petalele ce le purtați
îmi par urzite
din spuma rosie
a unui cald și-nflăcărat amurg de vară .
Aș vrea să vă culeg în brațe
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoaba,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
Și-aș vrea să vă strivesc,
că sunteți roșii, roșii
cum nu au putut să fie pe pământ
decât aprinșii, marii stropi de sânge ce-au căzut
pe stânci
și pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
când s-a-ngrozit de
moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu