La sărbatoarea florilor de măr,
când drumul cere pașii să se-aștearnă,
acum ne despărtim într-adevăr
precum ne promisesem astă iarnă.
...
Adio, deci, mai e ceva de zis,
când cad din geam deodată două glastre:
se sinucide parcă un cais
la sărbătoarea despărțirii noastre.
Ne mai rămâne floarea de gutui,
că toate celelalte ne condamnă,
doar ei mai poți câte ceva să-i spui,
să mi te amintească înspre toamnă
...
La sărbătoarea florilor de soc,
când lunca lumii gâlgâie sălbatic,
ne despărtim, plângând, la acest foc
pe-a cărui vatră noi am fost jăratec.
De măr, de visin, de gutui, de păr,
e floarea-n sărbatori până departe,
acum ne despărțim într-adevăr
cu-atâtea flori în jur ca la o moarte.
Ce-i zis e zis și-n cântec îți spuneam
că va fi aceasta clipa - n care
de-atâtea flori pe fiecare ram
ninsorile vor mirosi a floare.
